News Flash:

Ateroscleroza - cel mai important factor de risc

28 Ianuarie 2001
857 Vizualizari | 0 Comentarii
Profilul factorilor de risc la tineri este aproximativ asemanator cu acel al varstnicilor, insa cu destule diferente. Cel mai important factor de risc al accidentelor vasculare cerebrale este ateroscleroza. "Desi ateroscleroza nu joaca acelasi rol la tineri ca la varstnici, este important, deoarece ateroscleroza arterelor mici si mari este considerata a fi o cauza de aproximativ 30%, la pacientii mai tineri de 50 de ani. Ateroscleroza este insa o cauza neobisnuita la pacientii sub 30 de ani.
Accidentele vasculare cerebrale la tineri apar la cei cu varste cuprinse intre 15 si 45 de ani. Sigur ca aceste accidente apar si inainte de varsta de 15 ani. Accidentele vasculare cerebrale sunt impartite in trei grupe: la copil (nou-nascut - pana la 15 ani), tanar (15-45 de ani) si varstnic (peste 45 de ani). Numai 2% dintre pacientii cu varste cuprinse intre 15 si 45 de ani, care au suferit un accident vascular cerebral au drept cauza ateroscleroza".
Bolile vasculare cerebrale pot fi impartite in ischemice si hemoragice. Bolile vasculare ischemice sunt tulburari ale sistemului nervos, ceea ce inseamna ca, la un moment dat, o anume portiune din creier nu mai este irigat. Acest deficit de irigatie poate fi de diverse grade: fie numai suprimarea functiei unei anumite portiuni a creierului, si sa dea o paralizie tranzitorie, fie aceasta lipsa de irigatie este importanta si de durata, care duce la necroza (moartea) portiunii de tesut cerebral. Acest lucru duce la constituirea infarctului cerebral sau ramolisment cerebral. Functiile portiunii respective vor fi compromise iremediabil. Recuperarea se bazeaza doar pe ce se salveaza din aceasta ischemie prin diverse masuri.
Accidentele vasculare cerebrale hemoragice sunt acele sangerari care se produc in interiorul tesutului cerebral. Rezultatul este acelasi: pierderea functiilor regiunii respective. Factorii care provoaca aceste accidente, desi unii dintre ei sunt comuni, totusi, exista niste particularitati pentru fiecare din aceste doua tipuri: ischemice si hemoragice.

15% dintre pacientii cu accidente cerebrale vasculare au un parinte cu boala cerebrala

Procesul de ateroscleroza la tineri poate duce la obstructia unui vas cerebral printr-un proces care consta in faptul ca pe o placa de ateroscleroza se poate grefa un cheag de sange, astfel astupand acel vas. Daca ischemia este de scurta durata si tranzitorie si circulatia din jur a revenit la timp si a reintrat in parametri normali, atunci are loc numai un atac ischemic tranzitor. Bolnavul poate avea o paralizie a unui membru inferior sau superior sau pe jumatate de corp, o tulburare de vorbire, o tulburare de vedere care dureaza cateva minute, pana la 24 de ore. Alteori, aceasta obstructie poate dura si portiunea de creier se poate distruge neavand oxigenul si glucoza necesara supravietuirii functiei celulei nervoase. Atunci paralizia care se instaleaza va evolua cu recuperare posibila sau nu. "Ateroscleroza actioneaza mai mult asupra indivizilor care au in familii anomalii ale lipidelor sangvine sau persoane cu accidente vasculare cerebrale survenite pe fond de ateroscleroza. Ei trebuie sa fie deosebit de atenti. Un procent de 13% pana la 15% dintre pacientii cu accidente vasculare cerebrale au un parinte cu accident vascular cerebral. Conditiile ereditare trebuie luate neaparat in considerare. O parte dintre pacientii tineri cu accidente vasculare cerebrale la care noi nu depistam cauza accidentului ne duc cu gandul ca in familie au un individ cu anomalii lipide care, in general, sunt trecute cu vederea. Ateroscleroza nu este o boala eredo-familiala, dar factorul ereditar trebuie luat in considerare pentru ca inca nu stim cauza exacta a aterosclerozei, ca si cea a hipertensiunii arteriale. Stim ca sunt boli multifactoriale la care intra in discutie factori genetici, de mediu, biologici. In general, bolnavii tineri cu accidente vasculare cerebrale au arteropatii periferice, afectari ale arterelor coronare, deoarece ateroscleroza afecteaza nu numai vasele cerebrale. Ateroscleroza cerebrala se caracterizeaza prin aceea ca apare mai tarziu decat la alte sisteme si organe. Etapizat, ateroscleroza este o afectiune sistemica, afecteaza vasele din tot organismul. De obicei, ea incepe cu arterele membrelor, la coronare si, in final, la nivel cerebral".
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1337 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013344 (s)

loading...