News Flash:

Autobuze in loc de troleibuze

9 Noiembrie 2005
996 Vizualizari | 0 Comentarii
Noile autobuze MAZ pentru transportul in comun nu au sosit inca la Iasi, dar reprezentantii primariei si ai Regiei Autonome de Transport Public (RATP) discuta intens pentru a stabili traseele pe care vor fi introduse primele 10 autobuze. Autobuzele trebuie sa soseasca in aceste zile. Initial s-a dorit ca autobuzele sa intre pe traseul 28 - Piata Alexandru cel Bun - Copou, acoperit in acest moment de microbuze. In urma discutiilor din aceasta saptamana, planul a fost schimbat si s-a hotarat ca autobuzele noi sa inlocuiasca troleibuzele vechi de pe traseul 41 (CUG - Copou). De asemenea, cu ajutorul autobuzelor se va institui practic un traseu din noul plan de transport, nr. 42 (CUG- Pacurari), suplinit partial acum de traseul de troleibuz 43. "Avem probleme in trafic cu troleibuzele vechi care functioneaza in acest moment, ce genereaza de multe ori blocaje pe arterele principale. De aceea, am hotarat sa inlocuim troleibuzele vechi cu autobuzele care vor veni la Iasi", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al primariei. Aparitia autobuzelor MAZ pe strazile municipiului va mai avea insa de asteptat, deoarece autovehiculele trebuie echipate cu sistemele electronice cerute de primarie. Firmele care au castigat licitatia pentru furnizarea autobuzelor vor monta panourile de afisaj electronic si sistemul de compostare electronic, bazat pe cartele magnetice. In prima instanta, utilizatorii ticketing-ului electronic vor fi persoanele care beneficiaza de transport gratuit, pensionarii si alte categorii defavorizate. Muncipalitatea spera astfel ca va avea un control al calatoriilor acestor persoane si va stabili precis subventiile necesare RATP. Restul calatorilor vor folosi pentru calatoria cu autobuzul bilete normale, pana cand sistemul electronic va fi extins la intregul parcul de autobuze si tramvaie. In acest sens, la inceputul anului viitor, municipalitatea va organiza o licitatie pentru a dota cu sisteme electronice de compostare si celelalte mijloace de transport in comun care opereaza in municipiu.
Lucian SCHIOPU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1524 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017124 (s)

loading...