News Flash:

Averile candidatilor la presedintie

24 Octombrie 2009
1132 Vizualizari | 1 Comentarii
Averile candidatilor la presedintie
Afisat 11.10

Cei opt candidati la presedintia Romaniei au fie averi considerabile, fie doar strictul necesar. capital.ro va prezinta declaratiile de avere ale celor noua prezidentiabili care se vor intrece pe 22 noiembrie.

Potrivit legislatiei in vigoare, in momentul depunerii candidaturii pentru functia de presedinte al tarii, candidatii terbuie sa depuna la Biroul Electoral Central si declaratia de avere actualizata.

George Becali: candidat de "Top 300"

Cel mai bogat este de departe George Becali, care are trei terenuri in Voluntari, un teren in Otopeni, trei terenuri in Bucuresti, un teren in Balotesti, un teren in Braila si un teren in Pitesti. Are o casa in Centrul Capitalei de 3.300 mp si patru masini, un Mercedes, un Maybach, un audi si un BMW.

Becali are bijuterii in valoare de 50.000 de euro si ceasuri de 250.000 de euro.

Patronul echipei Steaua a vandut in 2008 un teren cu 2 milioane de euro si are un cont bancar de 3 milioane de euro. Becali are actiuni la sase societati in valoare de 36.893.267 de lei si a acordat imprumuturi in nume personal catre patru firme si opt persoane fizice in valoare totala de 148.637.229 de euro. In plus, mai are un bloc de locuinte in valoare de un milion euro la Zimnicea si sase blocuri in valoare de 25 de milioane de euro. Becali este si actionar la sase firme avand actiuni in valoare de 38.124.456 lei.

Din mandatul de deputat european Becali a castigat 20.000 de euro.


Mircea Geoana, conturi in tara si in Statele Unite

Ceva mai modest este Mircea Geoana, care are o parte din bunuri pe numele sotiei. Aceasta detine un teren de 1.000 mp in comuna Corbeanca si un apartament in centrul Capitalei de 98 mp, primit mostenire de Mihaela Geoana.

Presedintele PSD are un autoturism Volkswagen, obiecte de arta si bijuterii in valoare de 8.500 de euro si obiecte de cult in valoare de 3.000 de euro.

Conturile si depozitele bancare deschise la cinci banci din tara si din Statele Unite sunt in valoare de 158.257 de lei, 196.224 de dolari si 469 de euro.

Mihaela Geoana are actiuni in valoare de 3.599 lei la firma de arhitectura Top Cont SRL si la Banca Tiriac.

Geoana spune ca a castigat din salariul de senator 73.488 de lei, iar Mihaela Goena a castigat din pozitia de director al Fundatiei "Renasterea" 23.000 de lei, la care se adauga dividente de la firma Top Cont SRL in valoare de 59.920 de lei. Cei doi copii au obtinut din alocatii 960 de lei.




Traian Basescu: cat face un presedinte

In cazul presedintelui Traian Basescu, acesta declara ca detine doua terenuri in Bucuresti, un apartament de 370 mp si un garaj de 30 mp in Capitala, bijuterii in valoare de 20.000 de euro, ceasuri in valoare de 35.000 de euro si tablouri in valoare de 17.000 de euro.

Basescu are depozite bancare la patru banci in valoare de 84.902 dolari, 459.554 de lei si 26.819 euro.

Functia de presedinte al statului i-a adus lui Basescu un salariu de 76.923 de lei, la care se adauga indemnizatia de deplasare in valoare de 5.400 de euro si 2.700 de dolari.




Crin Antonescu, imbogatit dupa casatoria cu Alina Valean

Presedintele PNL Crin Antonescu s-a imbogatit acum cateva saptamani, dupa ce s-a insurat . Sotia sa, Adina Vadean, are un teren de 3.942 mp si o casa de locuit, ambele in Drajna, judetul Prahova, dar si un autoturism Dacia din 2004.

Antonescu are un apartament in Centrul Capitalei de 96 mp si trei conturi in valoare de 15.000 de euro si 10.000 de dolari. Acestora li se adauga sase conturi in tara si in Belgia, deschise pe numele Adinei Vadean, in valoare de 191.750 de euro, 4.280 de dolari si 16.000 de lei.

De la Senat, Antonescu a primit un salariu anual de 61.556 de lei, iar sotia sa a castigat de la Camera Deputatilor 56.701 lei, iar de la Parlamentul European 55.000 de euro (pentru transport) si 21.200 de euro (pentru diurna). Fiica lui Antonescu a primit de la stat pensie de urmas si alocatie de 2.500 de lei.




Corneliu Vadim Tudor: colectii "inestimabile"

Corneliu Vadim Tudor are o casa in Bucuresti de 178 mp, un autoturism Dacia Logan, o colectie de obiecte de valoare "inestimabila". A acordat un imprumut in nume personal Editurii Romania Mare SRL in valoare de 90.000 de lei. Are actiuni de 2.000 de lei la Editura Romania Mare si de 190 de lei la Editura Speranta.




Candidatul UDMR, Kelemen Hunor, nu detine terenuri sau case, are un cont bancar in valoare de 158.000 de lei si este asociat la firma Medianet SRL Miercurea Ciuc, avand actiuni in valoare de 180 de lei. Din indemnizatia de deputat a castigat 72.949 lei, iar din salariul de la UDMR 67.026 de lei.




Sorin Oprescu: si creditor, si debitor

Vineri este ultima zi de inscriere in cursa pentru palatul Cotroceni, ultimul pretendent care va trebui sa treaca pe la BEC pentru a-si oficializa candidatura fiind Sorin Oprescu.

Potrivit ultimei declaratii de avere a acestuia, postata pe site-ul primariei Capitalei in 15 iunie 2009, Oprescu detine un teren de 1.000 mp la Ciolpani si un teren 500 mp la Predeal.

Oprescu are un apartament de 172 mp in Capitala si o casa de 480 mp la Ciolpani, precum si un autoturism BMW, obiecte de arta de 39.000 de euro, bijuterii in valoare de 10.000 de euro si obiecte de cult de 3.100 de euro.

Cele doua conturi bancare deschise de Oprescu sunt in valoare de 1.200 de lei si 22,14 euro. Primarul Capitalei are actiuni la firma Medical Prestige, careia i-a acordat un imprumut in nume personal de 623.113 lei. El are si o datorie de 100.000 de euro catre Parjol Todder.

De la Primaria Capitalei, Oprescu a castigat 41.000 de lei, iar de la UMF "Carol Davila" a primit un salariu de 72.389 de lei.

Constantin Ninel Potirca, avere la Targu Jiu

Candidatul independent Constantin Ninel Potirca are un teren de 1.611 mp si o casa de 981 mp in Targu Jiu. Potarca este asociat la ISC International Diamond Gold, valoarea actiunilor sale fiind de 110 lei, si la SC Lumetal SRL, cu actiuni in valoare de 958.800 de lei.
Sursa Capital
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

vova  | #84697
ORI SUNT OPT ORI SANT NOUA?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4531 (s) | 22 queries | Mysql time :0.282212 (s)

loading...