News Flash:

Averile sefilor de la DSVSA

3 Aprilie 2009
4391 Vizualizari | 6 Comentarii
Averile sefilor de la DSVSA
• La Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) se duce o lupta surda pentru postul de cel mai avut medic veterinar • In curtea DSVSA au aparut alte masini, mai noi si mai luxoase, indiferent daca sunt sau nu trecute in declaratiile de avere • Medicii veterinari se pare ca au o afinitate pentru domeniul imobiliarelor, pe declaratiile de avere rasarind macar cate un apartament sau o casa noua


La Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) se duce o lupta surda pentru postul de cel mai avut medic veterinar. Desi apele s-au mai linistit in cadrul institutiei de control, averile medicilor au continuat sa prospere de la an la an, iar in curtea DSVSA au aparut alte masini, mai noi si mai luxoase, indiferent daca sunt sau nu trecute in declaratiile de avere publicate la inceputul lui martie 2009. Directorul institutiei, Vasile Gaboran, este fericitul proprietar al doua terenuri intravilane, unul in Iasi si unul in Pascani. Directorul mai detine doua apartamente si o casa de locuit la Prisecani, de aproape 70 metri patrati. De asemenea, acesta a pus deoparte in ultimii doi ani circa 200 mii lei, iar veniturile anuale sunt de circa 50 mii lei. "Nu m-am imbogatit in ultimul an si nu am avut modificari majore in declaratia de avere", a explicat directorul Vasile Gaboran. Directorul executiv adjunct, Camelia Stancu, detine trei apartamente, unul in Iasi, unul in Cluj si in Bucuresti. Singura noutate de pe declaratia de avere este aparitia unui Logan. "Am cumparat o masina fiului meu, un Logan. Nu mi s-au imbunatatit veniturile fata de anul trecut. Sigur, am primit mai multe sporuri, dar anul acesta nu vom mai primi nimic", a declarat directorul adjunct. Singurele schimbari petrecute in cursul lui 2008 in declaratia de avere a directorului adjunct, Constantin Platon, sunt un cont la BRD de 10 mii Euro, un credit de 32 mii Euro la o alta banca si un venit ce a ajuns la 70 mii lei. Acesta nu detine nici un teren, ci doar un apartament achizitionat in 1990 si doua masini marca Audi.

Carti de 220 mii lei

Unul dintre cei mai instariti medici veterinari este si Elena Isan. Sotia rectorului Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", Vasile Isan, detine trei terenuri, doua in Iasi si unul la Ciurea, si doua apartamente, unul cu patru camere, de 90 metri patrati, si unul cu doua camere, de circa 60 metri patrati. In posesia medicului veterinar se mai afla un autoturism marca Toyota, achizitionat in 2007. Familia Isan detine o impresionanta colectie de carti, estimata la circa 220 mii lei. De asemenea, in declaratia de avere a medicului veterinar sunt trecute, la alte categorii, bunuri de circa 160 mii lei. In categoria aceasta trebuie mentionate bunurile sub forma de metale pretioase, bijuterii, obiecte de arhiva si de cult, colectii de arta si numismatica si obiecte care fac parte din patrimoniul cultural national sau universal. De asemenea, in dreptul conturilor si depozitelor bancare, Elena Isan a trecut trei banci, cu rezerve de aproximativ 160 mii lei. Totusi, familia Isan nu a scapat de corvoada creditelor, fiind clienti fideli ai bancii BRD, cu doua credite de 70 mii Euro si unul de 40 mii lei. Medicul Isan a ridicat in anul 2008 de la DSVSA un salariu de 55.600 mii lei, adica circa 4.600 mii lei lunar.



Aceeasi declaratie

Fostul director adjunct Mihai Cantemir, la momentul de fata consilier superior, are aproape aceeasi declaratie de avere ca si cea depusa la inceputul lui 2008. O casa in Helesteni, un apartament in Iasi si un autoturism Renault Megane. In schimb, veniturile au crescut considerabil, ajungand intr-un singur an de la 23 mii lei anual la nu mai putin 56 mii lei. Nici seful Biroului de inspectie si control, Mircea Susnea, nu se poate plange ca o duce rau. In declaratia de avere se pot observa niste schimbari. Astfel, acesta detine trei terenuri, doua case cu suprafete totale de peste 250 de metri patrati si are venituri de peste 68 mii lei anual. In declaratia de avere mai sunt trecute doua masini, un Opel si un Renault Clio. Viitorul director al institutiei, Gabriel Ciobanu, nu are in proprietate nici un teren si nici o casa sau vreun apartament. In schimb, acesta are un venit de peste 50 mii lei anual si are 2 masini, o Skoda si o Dacie. "La mine nu s-a schimbat nimic. Tot asa au ramas", a sustinut Gabriel Ciobanu. In schimb, directorul economic al DSVSA, Mihai Tanasescu, se pare ca nu se poate lauda cu nimic in afara de un venit de 48.997 lei, in crestere fata de declaratia de la inceputul lui 2008, cand sustinea ca primeste numai 40 mii lei. Potrivit declaratiei, acesta nu detine nici apartament si nici masina.



aceeasi declaratie
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (6)

BUBULINA  | #64623
Normal ca doctorita Isan sa aiba AVERE... la cate buletine la comanda da.... verificati cate plangeri a avut in acest sens,verificati cum de un agent care are doua puncte de lucru are cate un buletin emis in aceeasi perioada dar cu rezultate diferite....oare aventurile..de care se aude ..de prin malluri sau supermarketuri...nu au legatura cu averea stimatei doamne doctor
Colegul  | #64624
Mai oameni buni, nu e sefa la DSVSA, este doar sotia Rectorului....
?????  | #64625
Marele absent este I.B., fostul bos al DSV, oare si-a cumparat intre timp scaune acasa pentru a primi cum se cuvine musafiriii? Nu de altadar poate nu va mai deranja vecinii!!!!
Sictir !  | #64626
In mare, averile seamana cu realitatea. Mai lipseste pe ici, pe colea cate un cartier de vile (familia Duminica), cate o vila amarata, cate o masina sau cate un teren (familia Isan, familia Stancu, familia Mihai Marcel etc.), dar este absolut normal: doar cine nu munceste, nu greseste. Iar toti acesti doctori muncesc din greu de ani de zile, cot la cot cu agentii economici si cu medicii concesionari, pentru binele nostru, al tuturor. Asa ca nu va mai agitati degeaba... ca au averi prea mici pentru pregatirea de experti pe care o au.
oprisor  | #64627
Saraci tare medicii astia veterinari, ei nu au copii de crescut, au numai conturi , terenuri , terenuri si iar terenuri masini, masini si iar masini si cui ai pasa de everile lor la urma urmei, poate mananca mai putin si strang banii
Elena  | #64628
Acesti bugeteri ar trebui cercetati ,pentru ca ei ne maninca banii,fara sa aiba rezultate in munca pe care o presteaza........toti bugetarii acestia care tine tara pe loc ,ingenunchiaza aceasta natie,care si-a luat lume in cap si-au plecat din tara datorita felului lor de a se comporta vis-a-vis de problemele pe care le au in societatea aceasta care se dovedeste a fi din ce in ce mai debusolata,iar acesti functionari platiti din banii nostri nu stiu cum sa-si mai creasca veniturile prin tot felul de premieri si bonusuri si duc tara de ripa.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1924 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017668 (s)

loading...