News Flash:

Balamuc ca la Iasi nu a mai fost nicaieri

22 Iulie 2005
628 Vizualizari | 0 Comentarii
•Costin Francu, presedintele SC Dunarea Leasing SA, firma care va furniza cele 50 de autobuze MAZ, considera ca acuzatiile prefectului sunt ridicole •Tevatura iscata de prefect in jurul licitatiei nu a impiedicat continuarea negocierilor contractului de leasing, care au ajuns aproape de final

Prefectul Radu Prisacaru a facut in urma cu doua zile mai multe acuzatii referitoare la modul in care s-a desfasurat licitatia pentru achizitia celor 50 de autobuze noi. Astfel, Radu Prisacaru a mers pana acolo incat i-a acuzat pe sefii municipalitatii ca ar fi luat mita circa 1 milion de Euro pentru trucarea licitatiei de achizitionare a celor 50 de autobuze noi. Prefectul judetului Iasi a afirmat ieri ca a trimis deja dosarul referitor la licitatie la Parchetul National Anticoruptie (PNA) si la Corpul de Control al primului-ministru. In scandalul licitatiei de autobuze a intrat si Costin Francu, presedinte SC Dunarea Leasing SA, firma care va aduce autobuzele MAZ la Iasi. Indirect, firma condusa de Francu este acuzata de prefect ca a dat spaga unor persoane din primarie pentru ca licitatia sa fie directionata catre autobuze MAZ. Prezent ieri la Iasi, Francu s-a aratat revoltat de acuzatiile nefondate aruncate pe tapet de prefect si a raspuns foarte dur. "Nu numai la PNA sa trimita dosarul, ci si mamei lui, poate e mai desteapta. Prefectul de Iasi este un mascarici si un mincinos. Firma mea este dealerul MAZ in Romania si este o mare minciuna ca autobuzul costa 80.000 de Euro, asa cum a spus prefectul", a declarat Costin Francu. Desi firma sa a livrat autobuze pentru mai multe orase din tara si a participat la zeci de licitatii, Francu sustine ca balamuc ca la Iasi nu a avut nicaieri. De fapt, dealerul MAZ nu este surprins de disputele politice locale, ci de faptul ca Prisacaru pleaca urechea la acuzatiile venite din partea BRD Sogelease, firma care nici nu a participat la ultima licitatie. "Prefectul este un clovn daca sta la discutii cu o firma care nici macar nu s-a prezentat la licitatie", a spus revoltat presedintele Dunarea Leasing SA. Mai mult, Francu afirma ca regia de transport ieseana a cumparat autobuze mai ieftine decat alte orase din tara.

Negocieri la final

Toata tevatura iscata de prefect in jurul licitatiei nu a impiedicat insa continuarea negocierilor dintre reprezentantii Regiei Autonome de Transport Public (RATP) si cei ai firmelor castigatoare, SC Ager Leasing SRL si SC Dunarea Leasing SA, in vederea semnarii contractului de furnizare a autobuzelor. "Semnarea contractului nu poate fi amanata, dosarul licitatiei este foarte clar. Nu am fost chemati la Parchetul National Anticoruptie (PNA) si nici nu cred ca vom fi chemati de-acum inainte", a declarat Neculai Abalasei, directorul RATP. Desi in cadrul negocierilor au fost stabilite toate detaliile contractului, a mai ramas in discutie contractul de fidejusiune, prin care municipalitatea va garanta achizitia celor 50 de autobuze. "Chiar daca semnam contractul de leasing astazi, nu are nici o valoare fara contractul de fidejusiune. Acesta va fi supus aprobarii in Consiliul Local si, in baza lui, primarul va fi imputernicit sa semneze contractul de garantare", a declarat Cristian Stoica, inginerul-sef al RATP. Pentru ca leasingul sa poata fi demarat, RATP va trebui sa plateasca in avans circa 20 miliarde lei (2 milioane lei noi). " Este vorba despre dobanda la credit pe care o cere banca pentru a finanta contractul de leasing", a precizat Neculai Abalasei. In conditiile in care RATP nu a avut disponibilitati financiare nici pentru plata la timp a salariilor angajatilor, singura sursa pentru achitarea avansului ramane bugetul local. "Nu cred ca va fi o problema, deoarece in bugetul local pe anul acesta a fost cuprinsa suma de 52 miliarde lei (5,2 milioane lei noi), pentru garantarea contractului de leasing prin care vor fi achizitionate cele 50 de autobuze", a mai spus Cristian Stoica.
Lucian SCHIOPU
Cristian MATASA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1657 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017864 (s)

loading...