News Flash:

Banca Agricola Iasi spera sa se impuna pe piata utilizatorilor de carduri

14 Iulie 1999
685 Vizualizari | 0 Comentarii
•BASA este una din bancile care vor fi privatizate •Prioritatea este diversificarea serviciilor acordate populatiei

Incepind cu luna iulie, sucursala ieseana a Bancii Agricole are o noua conducere, in persoana lui Gheorghe Pascariu, fost inspector general in cadrul Directiei de Control a B.A. Aflata in plin proces de pregatire si restructurare in vederea privatizarii, activitatile bancii sint in prezent monitorizate de catre Comitetul de Coordonare si Restructurare al Bancii Agricole pina la finalul acestui an. Dorind sa aflam unele detalii despre planurile imediat urmatoare ale noii conduceri, Gheorghe Pascariu a punctat principalele obiective pe care BA le are in vedere.
"In scurta vreme, Banca Agricola isi propune sa devina una din cele mai performante banci din Romania. In acest scop, in perioada imediat urmatoare ne vom orienta in special catre diversificarea serviciilor acordate clientilor nostri, pentru a deveni o banca solida, de prim rang. Daca pina in prezent accentul a cazut in principal pe agricultura, strategia pe care o vom urma din acest moment vizeaza diversificarea ponderii sectoarelor in care vom activa, catre industrie, comert, servicii si, bineinteles, agricultura - pentru ca nu putem ignora acest principal sector al economiei".
Aceasta diversificare este in strinsa corelatie cu programul avizat de catre Banca Mondiala si aprobat de Guvernul Romaniei. In perioada premergatoare privatizarii, B.A. trebuie sa-si defineasca si celelalte actiuni. "Politica noastra va fi aceea de atragere a resurselor populatiei, in conditiile in care oferim in prezent dobinzi de peste 76% pe an. Clientii nostri trebuie sa inteleaga ca depozitele lor sunt garantate, neexistind nici un fel de probleme privind eventualele dezechilibre in privinta eliberarii sumelor din depozit".

Piata utilizatorilor de carduri - una din prioritatile B.A.

La nivel national, Banca Agricola prezinta cei mai multi utilizatori de carduri, obiectivul sucursalei iesene fiind acela de a se impune si pe piata judetului nostru. "Am contactat in acest scop decanatul Facultatii de Stiinte Economice, din cadrul Universitatii xAL.I. Cuzax, pentru a incheia cu aceasta institutie un contract pentru plata burselor studentilor prin intermediul cardului", a precizat Gheorghe Pascariu. Principalele avantaje oferite de utilizarea cardurilor constau in comisioanele foarte mici practicate, alaturi de numeroasele facilitati pe care le acorda plata burselor sau salariilor prin acest sistem. Practic, aceste comisioane se pot reduce la zero, B.A. oferind o dobinda de 20% sumelor neridicate de pe card.
"Daca banii sunt pastrati cel putin citeva zile pe card, comisionul perceput de banca se anuleaza, clientii nostri putind chiar iesi in cistig", a subliniat Pascariu. Trebuie remarcat faptul ca acest comision se practica numai in ceea ce priveste cardurile destinate diferitelor plati (a burselor, salariilor). Pretul de achizitionare al unui astfel de card este de 50.000 de lei, retragerile de numerar putindu-se efectua la orice tip de bancomat, atit din Iasi, cit si din tara. In cazul semnarii unui contract de colaborare cu Universitatea "AL. I. Cuza", pe linga bancomatul existent la sediul B.A., vor mai fi instalate altele la Universitate si in campusurile studentesti.
In prezent, B.A. este singura banca din Iasi care a instalat aparate electronice EPOS, pentru plata anumitor tranzactii comerciale sau a unor servicii hoteliere. "Am montat patru astfel de aparate la principalele doua hoteluri si la doua supermarket-uri", a afirmat Gheorghe Pascariu. "Pe linga facilitatile oferite de utilizarea cardului, in principal aceea de a nu purta mereu sume mari de bani in numerar, trebuie precizat faptul ca pentru astfel de plati sau tranzactii comerciale nu se percepe nici un fel de comision. Operatiunile de plata se desfasoara in mai putin de un minut, in conditiile in care suma produselor achizitionate sau a serviciilor de care posesorul cardului a beneficiat nu depasesc soldul existent".
Pentru plata salariilor, B.A. din Iasi are deja distribuite citeva sute de carduri Eurocard - Mastercard, Visa Clasic - pentru persoanele fizice, Visa Bussiness, in lei si valuta, pentru oamenii de afaceri. "Oamenii cu bani inca se arata destul de neincrezatori fata de acest sistem, in ciuda numeroaselor avantaje pe care le prezinta. Categoriile sociale cu venituri salariale mai modeste, la rindul lor, nu se arata prea interesate".

Credite pentru achizitionarea de bunuri de folosinta indelungata si de autoturisme

In prezent, cei care doresc sa achizitioneze bunuri de folosinta indelungata (aparatura electrocasnica, mobilier, etc) pot contracta credite de la BA, cu o dobinda de 65% pe an. Pentru credite de sub 20 de milioane de lei, sunt necesare adeverinte de salariati ale solicitatorilor, doi giranti, plus asigurare la AGRAS a bunurilor procurate si a riscului de nerambursare, la care se adauga 10% din suma contractata. Peste 20 de milioane, este necesar un avans de 30%, la conditiile prezentate anterior adaugindu-se prezentarea unei garantii reale (bunuri imobiliare) alaturi de produsul achizitionat, dupa ce, in prealabil, acesta a fost asigurat. "Putem sa evitam astfel eventualele probleme care pot aparea, cum ar fi avarierea unui autoturism cumparat cu acesti bani", a subliniat Gheorghe Pascariu. Aceste credite se acorda, in cazul achizitionarii de autoturisme, numai pentru cele noi.

"Apreciez seriozitatea si pregatirea profesionala"

In planurile urmatoare ale noului director al BA Iasi se include, printre altele, schimbarea unor mentalitati si a modului de lucru in unitatea pe care o conduce. "Plec de la premisa ca toti angajatii imi sunt colegi", a precizat Gheorghe Pascariu. "Lucrez de mai mult de 12 ani in aceasta banca, timp in care am parcurs mai toate sectoarele de activitate, iar aceasta schimbare se impune".
Mihai ANDREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1687 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021575 (s)