News Flash:

Bancile pierd din comisioanele aberante

7 Octombrie 2009
669 Vizualizari | 0 Comentarii
Consiliul Concurentei va propune extinderea directivei europene privind eliminarea comisionului de rambursare anticipata, astfel incat clientii sa nu mai plateasca acest comision nici la creditele de consum cu garantie si ipotecare, a declarat, marti, presedintele institutiei, Bogdan Chiritoiu. "Nu ne intereseaza comisionul in sine, ci masura in care acesta impiedica transferul clientului la alta banca sau atragerea de catre o banca a unui client din cauza unui comision impus de alta banca. In Romania am putea merge mai departe, prin extinderea directivei europene legata de eliminarea acestui comision la creditele fara garantie, comisionul fiind eliminat si la cele cu ipoteca sau cu garantie", a precizat Chiritoiu. Acesta a explicat ca, in Romania, riscul este asumat doar de client, deoarece banca stabileste o marja fixa si o dobanda variabila, in schimb, in alte state europene, creditele se calculeaza la o dobanda fixa, iar institutiile bancare isi asuma astfel o parte din risc. "La noi, tot riscul este pus in spatele clientului, in timp ce in Uniunea Europeana, dobanzile fiind fixe, riscul este asumat si de banca, iar acest comision de rambursare anticipata are in acest caz un sens. In Romania, comisionul de rambursare anticipata este o masura de impiedicare a clientului de a se muta la alta banca", a mai spus presedintele Consiliului Concurentei. La inceputul anului, Parlamentul European a adoptat o directiva privind eliminarea comisionului de rambursare anticipata perceput de banci clientilor in cazul creditelor de nevoi personale fara ipoteca.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1690 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018791 (s)

loading...