News Flash:

Bani insuficienti pentru protectia copilului

20 Aprilie 2001
541 Vizualizari | 0 Comentarii
•Desi in judetul Iasi exista de 16 ori mai multi copii decat in Ialomita, sumele primite de la buget sunt egale

Ieri, presedintele Consiliului Judetean, Lucian Flaiser, si vicepresedintii Nicolae Ivanciu si Gabriel Popescu au discutat pe marginea bugetului judetului Iasi. Se pare ca, in principiu, domeniile prioritare care vor sta in atentia responsabililor judetului sunt invatamantul, reabilitarea drumurilor si protectia copilului.
Cu toate acestea, Ion Serbina, secretar al CJ si seful Comisiei pentru protectia copilului, a afirmat ca sumele alocate acestui sector nu sunt suficiente. Desi banii ajung pentru hrana, nu acelasi lucru se poate spune despre salariile angajatilor centrelor de plasament. In opinia secretarului Consiliului Judetean, salariile personalului pot fi asigurate pana cel mai tarziu in luna septembrie. Serbina a criticat lipsa de reactie a Guvernului fata de problemele ridicate de protectia copilului in judet, cu atat mai mult cu cat in Iasi exista cel mai mare numar de copii institutionalizati (aproximativ 5.000), mult mai multi decat, de pilda, in Ialomita (circa 300), dar sumele pe care le primesc cele doua judete sunt oarecum egale. Secretarul CJ a spus ca asteapta anuntata vizita a premierului la Iasi, de la sfarsitul lunii, pentru a gasi mai multa intelegere din partea Executivului.
"Ne lipsesc cel putin 100 de miliarde lei la salarii. Daca nu se va intelege acest lucru, rezultatele se vor vedea la momentul respectiv. Pacat ca la casele de copii nu se poarta batele sau lampasele, caci, in acest caz, demersul nostru ar fi avut mai mult succes", a declarat Ion Serbina.
Mentionam ca dintr-un necesar de 310 miliarde lei, casele de copii din judetul Iasi vor primi circa 139 de miliarde lei. (C.O.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1751 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019222 (s)

loading...