News Flash:

Banii impart fotbalul romanesc in doua

23 Decembrie 2009
608 Vizualizari | 0 Comentarii
Decizia Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Fotbal de a permite cluburilor sa reduca substantial salariile imparte fotbalul in doua. Pe de o parte, cluburile saluta decizia forului de conducere, pe de alta parte fotbalistii sustin ca li se comite o mare nedreptate. Atacantul dinamovist Florin Bratu a sustinut ca hotararea Comitetului Executiv este nedreapta. Bratu arata totusi ca el a convenit, impreuna cu oficialii clubului, scaderea drepturilor sale salariale. "Este o hotarare nedreapta. Vom vedea ce se va face in continuare, insa mie nu mi se pare normal. Eu mi-am redus contractul ieri, de comun acord cu conducatorii clubului, dar asta a fost altceva. Nu mi s-a redus unilateral. Nu stiu daca e un abuz, dar nu cred ca e normal. Vom vedea insa daca se va realiza asa ceva", a spus Bratu. Pe de alta parte, Marius Niculae, atacantul echipei din Soseaua Stefan cel Mare, sustine ca desi s-a ajuns la reducerea contractelor, nu va parasi echipa. "Eu sunt crescut in Stefan cel Mare, sunt un dinamovist adevarat. Intotdeauna am preferat sa spun lucrurilor pe nume! Suporterii si opinia publica din Romania trebuie sa stie ca nu voi lasa niciodata Dinamo intr-un moment dificil, mai ales acum, cand ne aflam pe locul 8 in Liga I. Suntem constienti ca si tara, si toate cluburile trec printr-o perioada delicata. Banii nu reprezinta totul in viata! Chiar daca sunt in vacanta, ma gandesc in fiecare zi ca locul pe care il ocupam in clasament nu este pe masura asteptarilor tuturor dinamovistilor. Nu cred ca trebuie sa ne gandim numai la bani", a spus Niculae. Pe de alta parte, oficialii FRF sustin ca hotararea Comitetului Executiv de a permite cluburilor reducerea unilaterala a drepturilor financiare ale jucatorilor nu poate produce efecte pana la obtinerea unui aviz emis de Departamentul Juridic al FRF. La randul sau, presedintele Asociatiei Fotbalistilor Amatori si Nonamatori din Romania (AFAN), Dumitru Costin, a spus ca sindicatul va da in judecata toate cluburile care vor micsora unilateral salariile jucatorilor, ca urmare a deciziei luate in cadrul Comitetului Executiv al FRF.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1711 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014927 (s)

loading...