News Flash:

Barbatul acuzat de uciderea a cinci femei si ulterior achitat cere daune de 5 mil lei statului roman

17 Octombrie 2009
803 Vizualizari | 0 Comentarii
Francisc Trombitas, barbatul acuzat ca a ucis cinci femei din satul Salcuta din Bistrita-Nasaud, intre 1992 si 1999, fiind ulterior achitat, a dat statul roman in judecata, solicitand daune morale de cinci milioane lei, intrucat a facut 13 luni de inchisoare pe nedrept. Avocatul care il reprezinta in proces, Dan Molnar, a declarat ieri ca Trombitas si familia lui isi bazeaza solicitarea pe faptul ca barbatul in varsta de 72 ani a facut 13 luni de inchisoare pe nedrept, ca a intrat dupa gratii sanatos si a iesit "leguma". "A facut 13 luni de inchisoare degeaba. La inchisoare a intrat un om de 60 ani sanatos si dupa 13 luni de stat in inchisoare a iesit leguma, fiindca a facut un atac cerebral. Cat timp a fost in grija statului, a intrat sanatos si a iesit pe trei sferturi mort. Procesul penal a incetat, la cererea Parchetului, care a constatat ca el nu mai poate sa participe la procesul penal, nu pentru ca judecatorii sau avocatii l-au scos din puscarie, ci prin ordonanta de procuror", a spus Dan Molnar. Clientul sau cere daune morale in valoare de cinci milioane lei. Procesul civil vine ca urmare a faptului ca Francisc Trombitas a fost achitat definitiv si irevocabil printr-o sentinta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) din data de 29 mai.
Conform rechizitoriului intocmit de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bistrita-Nasaud in baza caruia a fost arestat Francisc Trombitas la data de 21 octombrie 1999, din localitatea Jimbor, comuna Chiochis, la momentul producerii crimelor, barbatul era angajat de mai multi ani ca cioban la oile localnicilor din satul Salcuta. In perioada respectiva, Francisc Trombitas a intretinut raporturi sexuale cu mai multe femei din sat, asa cum le-a marturisit procurorilor care au anchetat cazul lui, printre care si victimele Domnita Macarie, Anica Rus si Elena Cont. Celelalte doua femei ucise erau Ioana Fratean si Viorica Trombitas, fosta cumnata a barbatului. Crimele au avut loc la intervale mari de timp, iar victimele au fost omorate intr-un mod relativ asemanator, Francisc Trombitas fiind retinut si apoi arestat dupa ce cumnata lui, Viorica Trombitas, a fost gasita ucisa, in 17 octombrie 1999, la sapte ani de la moartea primelor doua victime.
Dosarul a fost judecat la Tribunalul Bistrita-Nasaud care l-a achitat insa pe Francisc Trombitas dupa circa un an de stat in arest, din lipsa de probe. Procurorii Tribunalului Bistrita-Nasaud au contestat insa sentinta la Curtea de Apel Cluj, care a dat un verdict opus, condamnandu-l pe batran la inchisoare pe viata. La acel moment, presupusul criminal avea 69 ani. A urmat insa recursul la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care a desfiintat sentinta Curtii de Apel. Printr-o decizie de la sfarsitul lunii mai a.c. a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), Francisc Trombitas a fost achitat definitiv si irevocabil de infractiunile de care era acuzat. Francisc Trombitas a fost arestat in perioada 21 octombrie 1999 - 16 noiembrie 2000 dupa care a fost eliberat din cauza starii de sanatate precare, el fiind in prezent semiparalizat. Potrivit deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, autorul crimelor in serie de la Salcuta nu a fost identificat, iar presupusul asasin, Francisc Trombitas, a fost achitat printr-o hotarare definitiva.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1315 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018725 (s)

loading...