News Flash:

Baschet feminin

31 August 2005
868 Vizualizari | 0 Comentarii
CS National are un nou antrenor

•Echipa de baschet feminin CS National Iasi are un nou antrenor •Este vorba despre Marcel Luchian, fost tehnician in cadrul Clubului Sportiv Scolar Unirea, care l-a inlocuit la carma formatiei iesene pe Viorel Musteata •Baschetbalistele iesene au revenit dintr-un stagiu de pregatire montan de zece zile, la Vatra Dornei, si vor intra de astazi in sala, pentru o pregatire tehnico-tactica •Deocamdata nu a fost perfectat decat transferul Monicai Bordeianu, de la Bacau

Dupa promovarea pe prima scena a baschetului feminin din Romania, reusita la doar cateva luni de la infiintarea echipei, conducatorii de la CS National au decis sa-l inlocuiasca pe fostul antrenor Viorel Musteata cu Marcel Luchian. Noul tehnician al baschetbalistelor iesene a mai activat pana acum la echipe de baieti, in cadrul Clubului Sportiv Scolar Unirea (CSS). Cu noul antrenor la timona, echipa de baschet feminin a efectuat deja un stagiu de pregatire montan, la Vatra Dornei. La munte antrenorul Lucian a avut sub comanda zece jucatoare, pana in prezent fiind perfectat un singur transfer. Este vorba despre jucatoarea Monica Bordeianu, fosta la Bacau, care a inceput deja pregatirile la Iasi. In schimb, Claudia Pinzaru, una dintre componentele de baza ale formatiei iesene in cursul sezonului trecut, este plecata in Italia si va reveni la echipa abia in cursul lunii septembrie. Dupa revenirea din cantonamentul montan, jucatoarele de la CS National au primit o singura zi libera, pana astazi fiind pus accentul pe pregatirea fizica, dupa care fetele lui Marcel Luchian vor intra in sala, urmand ca accentul sa fie pus pe antrenamentele tehnico-tactice. In ceea ce priveste lotul de jucatoare, conducerea CS National incearca in aceste zile sa transfere cateva baschetbaliste de la Galati, foste junioare, dar si cu cateva aparitii in Divizia A. De asemenea, se incearca legitimarea unei jucatoare de la Craiova si a unor baschetbaliste de la Govora. Deocamdata insa, cea mai tanara grupare sportiva din Iasi nu a reusit sa transfere decat o jucatoare, avand la dispozitie inca o luna de zile pana la startul noii editii a Diviziei A de baschet feminin. Sezonul 2005-2006 din primul esalon va debuta pe data de 1 octombrie, cand CS National Iasi va juca in deplasare, cu echipa din Cluj, urmand ca peste o saptamana de zile, pe 8 octombrie, sa primeasca, in Sala Polivalenta, vizita formatiei din Sibiu. Pentru sezonul viitor, echipa ieseana condusa de Marius Cosoi va avea un buget de 1,2 miliarde lei (120 mii lei noi), din care Consiliul Local va vira in conturile CS National, cate 75 milioane lei (7,5 mii lei noi) in fiecare luna. Cu acesti bani, gruparea infiintata in luna decembrie a anului trecut isi propune sa se claseze in prima jumatate a clasamentului Diviziei A de baschet feminin.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1716 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018341 (s)

loading...