News Flash:

Basescu pune la cale o mare smecherie

12 Noiembrie 2010
1387 Vizualizari | 0 Comentarii
Sorin Rosca Stanescu

Joi seara, la Realitatea TV, am incercat sa explic noua strategie adoptata de Traian Basescu. Cu efecte care pot fi extraordinare pentru viata politica din Romania. Evident, nu am avut timpul necesar pentru a argumenta, pe larg, faptul ca ceea ce spuneam reprezenta mai mult decat un scenariu. Asa ca o fac acum. Traian Basescu va prelua initiativa atat in ceea ce priveste schimbarea Guvernului Boc, cat si in legatura cu declansarea alegerilor anticipate. Si o va face folosind forta adversarului.


De nimic nu se teme mai mult Traian Basescu decat de o suspendare a sa. Care vine automat in momentul in care se schimba majoritatea parlamentara. Dar maghiarii nu pleaca usor de la cascavalul puterii. Asa ca, la consultarile care vor avea loc in aceste zile intre liderii opozitiei si liderii UDMR, nu se va gasi nicio solutie de desprindere imediata a UDMR din arcul puterii. Asa ca nu se va forma prea curand o noua majoritate. Nu se va forma la initiativa opozitiei.


Dar daca preia Traian Basescu initiativa? Nu este deloc complicat. Presedintele are posibilitatea sa faca acest lucru aproape instantaneu. In momentul in care i-a venit ideea, in momentul in care a conceput intregul plan, primul lucru pe care l-a facut a fost acela de a solicita sa se prezinte in Parlament. O solicitare intempestiva. Toata lumea astepta sa se intample ceva deosebit. Aparent, nu s-a intamplat nimic. In realitate, insa, Basescu a obtinut exact ceea ce a dorit. Ce a dorit el? Sa faca prima miscare si sa-si pregateasca terenul pentru urmatoarea miscare.


Prima miscare este ca el a informat, prin intermediul Parlamentului, opinia publica asupra unei idei simple. Usor de inteles pentru populatie si la fel de usor de exploatat mai tarziu. El a spus "domnilor parlamentari, doresc un moratoriu, va rog frumos votati cele trei legi vitale pentru tara", chit ca, dintre cele trei, doua nici nu erau scrise de catre Guvern. Pentru ca altfel, Romania se va duce de rapa. Si nu primim nici banii de la FMI. Evident, nu si-a imaginat o secunda ca opozitia va accepta sa voteze la comanda si in orb. A anticipat refuzul acesteia. Acum va urma pasul doi. Isi va mai intari o data, de doua ori cererea pentru ca, in randul populatiei, aceasta solicitare prezidentiala legata de incheierea unui armistitiu temporar, sa devina tot mai evidenta.


Pasul urmator este ca Presedintele Traian Basescu il va convinge pe premierul Emil Boc sa demisioneze. Va forma, imediat, cu aceeasi majoritate un guvern de criza. La varf cu un tehnocrat. Care nu va fi legat neaparat de PD-L. Cu acel guvern de criza, preluat ca idee de la opozitie, el va anunta alegerile anticipate. O alta idee preluata de la opozitie. Numai ca acum va fi el la butoane.


Pana la anticipate, atat Presedintele, cat si liderii PD-L vor urla pe toate canalele, blamand opozitia pentru ca a refuzat, in detrimentul populatiei, moratoriul propus, nevotand cele trei legi, dintre care doua nici nu exista.


Alegerile vor fi furate intr-un stil si mai mare decat cele anterioare, populatia va fi si mai ametita si mai invrajbita, iar banii, care vor fi furati intre timp, vor fi concentrati pe fraudarea alegerilor. Basescu mizeaza ca va obtine suficiente voturi pentru a incropi o noua majoritate, de asta data si cu sprijinul Partidului Popular. Astfel crede ca va putea ramane la putere pana la sfarsitul mandatului.

Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

1332 viz    0 com
794 viz    0 com
1088 viz    0 com
818 viz    0 com
765 viz    0 com
1002 viz    0 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1719 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019022 (s)

loading...