News Flash:

Beţia şi viteza fac din nou victime

17 Mai 2010
759 Vizualizari | 0 Comentarii
Inconştienţa şi teribilismul au ucis din nou. Un tanăr de doar 20 de ani a murit după ce s-a izbit cu scuterul într-un copac. Potrivit poliţiştilor, băiatul nu purta cască şi era şi băut, iar decesul a fost instantaneu, prin ruptura coloanei cervicale.

Accidentul a avut loc sambătă, la puţin timp după miezul nopţii, cand Ilie F. de 20 de ani, din Bucecea, s-a decis să facă o plimbare cu scuterul adus de puţin timp din străinătate. Asta, după ce consumase toată seara băuturi alcoolice împreună cu mai mulţi prieteni într-o discotecă din Bucecea, sărbătorind venirea sa în ţară. S-a urcat pe vehiculul cu două roţi şi a pornit spre Călineşti. Din cauza stării de ebrietate în care se afla, dar şi a ploii torenţiale, tanărul a parcurs doar cateva sute de metri, după care s-a dezechilibrat, s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea drumului, trupul acestuia fiind proiectat apoi într-un gard metalic ce delimita trotuarul de pe aceeaşi margine de drum. In urma impactului extrem de violent, Ilie F. a murit pe loc, capul său fiind zdrobit. Medicii chemaţi la faţa locului nu au putut face altceva decat să constate decesul. „A fost un accident foarte dur, cu sprijin pe cap, adică impactul principal a fost la cap. Nu ştiu dacă impactul a fost cu bordura sau cu gardul de fier, dar a fost cu pierdere de substanţă. Din păcate leziunile erau incompatibile cu viaţa”, a precizat Alin Amironesei, medic de gardă în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

Din ancheta poliţiştilor a rezultat că tanărul nu poseda nici permis de conducere şi nici atestat de absolvire a cursurilor de legislaţie rutieră pentru conducătorii de mopede. Băiatul nu purta nici cască de protecţie.
(Continuare in Monitorul Botosani)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1781 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018506 (s)

loading...