News Flash:

Beti la volan, au provocat accidente

4 August 2008
936 Vizualizari | 0 Comentarii
Consumul de alcool la volan, dar si lipsa de experienta au facut din nou victime. Un barbat a fost ranit grav dupa ce s-a urcat beat la volan. Daniel R., de 39 ani, din comuna Sinesti, judetul Iasi, dupa ce s-a imbatat, si-a adus aminte ca mai are de rezolvat ceva si a plecat cu masina. Barbatul nu a ezitat sa se urce la volan, chiar daca abia se tinea pe picioare. Mai mult, acesta nu avea nici permis de conducere, dar acest lucru nu l-a impiedicat sa porneasca la drum. Alcoolul consumat, dar si lipsa de experienta a barbatului au provocat un accident. Acesta se deplasa dinspre comuna Popesti catre orasul Podu Iloaiei, moment in care a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu un autoturism Dacia. Acesta din urma circula regulamentar, cand a fost izbit cu putere. In urma impactului, soferul Daniel R. a fost accidentat fiind transportat de urgenta la spital. "Pe fondul consumului de bauturi alcoolice si al lipsei de experienta in conducere, soferul Daniel R. a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune frontala cu un alt autoturism marca Dacia 1310, condus regulamentar de catre Dumitru D., din municipiul Iasi. In urma testarii lui Daniel R., cu etilotestul, a rezultat o concentratie de 1,08 mg / l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care numitului i s-au recoltat probe de sange in vederea stabilirii alcoolemiei", a precizat subinspectorul Virginia Pralea, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Iasi.

Un alt accident petrecut la miezul noptii a adus mai multe persoane pe patul de spital. Doru M., de 29 ani, din municipiul Iasi, s-a urcat la volanul unui autoturism taxi Chevrolet Aveo, chiar daca bause o cantitate insemnata de bauturi alcoolice. Acesta a pierdut controlul volanului, a intrat in derapaj, s-a rasturnat de pe partea carosabila, oprindu-se intr-un sant de pe marginea drumului. Speriat, barbatul a fugit de la locul accidentului, fiind gasit doua ore mai tarziu. Potrivit politistilor, barbatul se afla in stare de ebrietate, fiind transportat la spital in vederea recoltarii de probe biologice. Persoanele aflate in autoturism au fost duse la spital, pentru acordarea de ingrijiri medicale.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1700 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014766 (s)

loading...