News Flash:

Bezna in garile din Iasi

26 Iulie 2006
806 Vizualizari | 0 Comentarii
•Datorita faptului ca Regionala CFR Infrastructura Iasi are de platit 300 miliarde lei (30 milioane RON) catre E.ON Moldova Iasi, patru gari din judetul Iasi au ramas in bezna •Conducerea CFR a considerat ca debransarea garilor nu va periclita transportul feroviar

Oamenii ce calatoresc cu trenul in patru gari din judetul Iasi vor fi nevoiti de acum incolo sa astepte trenul in bezna. Datorita unei restante de 300 miliarde lei (30 milioane RON) catre E.ON Moldova SA Bacau, patru gari din zona judetului Iasi si alte 16 din Vaslui, Piatra Neamt si Suceava au fost debransate de la reteaua de curent electric. Conform conducerii Companiei de Cai Ferate - Regionala Iasi (CFR), E.ON Moldova a trimis somatii catre CFR Infrastructura pentru neplata datoriei la curentul electric. Astfel, se cerea debransarea intregii companii de transporturi feroviare de la reteaua de furnizare a curentului electric, dar cum acest lucru este interzis prin lege, caci asta ar insemna periclitarea transportului feroviar, s-a incercat rezolvarea acestei probleme. "Practic, noi nu avem ce face. Operatorii feroviari sunt in intarziere cu plata energiei electrice consumate de locomotive si in gari, iar compania nu are bani sa plateasca aceste datorii. Regionala Iasi a inaintat o cerere catre compania din Bucuresti cu privire la plata acestei datorii. Ca urmare, compania noastra a cazut de comun acord cu cei de la E.ON Moldova spre a debransa 20 de gari de la curentul electric", a declarat Sorin Flutur, director CFR Infrastructura Iasi. Conducerea companiei de cai ferate a asigurat ca debransarea acestor gari nu va afecta transportul feroviar. Totusi, singurii ce vor avea de suferit, dupa spusele conducerii CFR Iasi, sunt cei care isi au locuintele in preajma garilor si care erau racordate la reteaua de energie electrica ce alimenta aceste gari. Mai mult, acesti cetateni erau cu plata la zi, dar acum vor trebui sa plateasca pentru a se putea bransa la curentul electric la E.ON.
Andra NICULAITA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1271 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013922 (s)

loading...