News Flash:

Blanari din Grecia la Sarbatorile Iasilor

11 Octombrie 2007
3371 Vizualizari | 0 Comentarii
• Pentru prima data, Sarbatorile Iasilor gazduiesc in acest an si blanari din Grecia • Deoarece au o traditie, acestia au adus numai blanuri naturale, asa cum au invatat in ucenicia care a insemnat sa colinde Europa


Un singur grec, aventurat pe meleagurile moldave chiar in Targul Iesilor, cu blanuri naturale, incearca sa-si arate maiestria meseriei pe care a invatat-o asa cum se practica odinioara si prin aceasta tara. Meseriasul povesteste ca mai intai a invatat din subtilitatile acestei bresle in Grecia, dupa care tatal sau l-a trimis la Frankfurt. Aici, vreme de doi ani, aprofundeaza si fura din siretlicurile blanarilor nemti. Era ucenic, apoi a devenit calfa, dupa care colinda intreaga Europa. Din Spania, Olanda, Franta, Italia, Serbia, Bulgaria, Emanoilides Yorgos isi dezvolta si abilitatile comerciale. "Ei, ei, pentru a fi un bun blanar trebuie si sa stii sa vinzi, sa stii sa-ti cauti materia prima, blanurile, fie ele de vulpe, fie de bizon sau orice altceva.

Trebuie sa ai in sange, altfel, totul este compromis", a marturisit grecul. Ajuns in Iasi, a fost marcat de raceala sau indiferenta unora dintre romani, dar cu toate acestea ar dori sa inchege o afacere aici pentru ca, spune acesta, Grecia are cum sa ajute Romania. La targ, expune haine de nurca, vulpe polara, bizon, ce variaza ca pret de la 300 Euro la 700. Calitatea produselor este confirmata si de clienti. Unul dintre acestia a fost si Mitica Popescu, acesta in vara trecuta i-a trecut pragul blanarului grec si a cumparat o haina. In ceea ce priveste calitatea, grecul stie una si buna: dai cu un ban mai mult, dar merita. "Pentru noi, calitatea inseamna si un pret mai mare deoarece blanurile cele mai bune se gasesc platind mai bine, iar daca vrei sa faci ceva de mantuiala, poti, dar calitatea este indoielnica, iar noi nu ne putem compromite", a precizat Yorgos. Si fiul lui Yorgos a mostenit din deprinderile acestuia, cunoscand cum se taie, se vopseste, se usuca si se coase o haina de blana. Desi nu sunt foarte siguri ca vor reveni la Iasi la viitorul targ, mai ales din cauza birocratiei din Bulgaria, unde au trebuit sa dea bacsis 500 Euro, grecilor le-a placut orasul.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1684 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015651 (s)

loading...