News Flash:

Blocarea roţilor declarată ilegală

11 Mai 2010
688 Vizualizari | 0 Comentarii
Hotărarea Consiliului Local (CL) privind blocarea roţilor şi ridicarea maşinilor parcate neregulamentar a fost declarată nelegală de Tribunalul Botoşani, întrucat aceasta ar veni în contradicţie cu prevederile Codului Rutier şi ale regulamentului de aplicare. In fapt, în mai 2009, Geanina Tăutu, fost consilier juridic în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a deschis la Judecătoria Botoşani un proces în care cerea anularea sancţiunii de 59,50 de lei primită după ce angajaţii firmei Hi Speed Recovery (HSR) i-au blocat roata maşinii pentru parcare neregulamentară. Aceasta reclama că bonul primit, după ce a achitat suma, nu menţionează încălcarea vreunei norme rutiere şi că, de fapt, pe 28 aprilie 2009, data la care a fost sancţionată, a parcat regulamentar. Mai mult decat atat, femeia a solicitat instanţei constatarea nelegalităţii hotărarii CL, pentru că ar fi în contradicţie cu actele normative ce reglementează circulaţia pe drumurile publice.

Pentru soluţionarea cauzei, dosarul a fost transferat la Tribunalul Botoşani, iar după un şir de procese, instanţa a decis. „A fost admisă excepţia de nelegalitate a hotărarii Consiliului Local formulată de reclamanta Tăutu Geanina în contradictoriu cu Consiliul Local. In cauză s-a formulat recurs, dosarul aflandu-se pe rolul Curţii de Apel Suceava”, a precizat Liliana Chiabac, consilier relaţii publice în cadrul Tribunalului Botoşani.
(Monitorul Botosani)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1787 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018450 (s)

loading...