News Flash:

Blocurile care nu au avut niciodata apa calda

10 Martie 2008
704 Vizualizari | 0 Comentarii
• In municipiul Pascani exista doua blocuri care nu au fost niciodata racordate la apa calda • Este vorba despre blocurile de garsoniere P6 si C4 • Culmea este ca in cele doua blocuri locuiesc nu mai putin de 400 de persoane • "Eu tot am vorbit in Consiliul Local si le-am spus colegilor de acest lucru, dar nimeni nu m-a ascultat. Pentru racordul lor nu ar trebui decat 10 mii lei. Cred ca trebui sa facem ceva si pentru acesti pascaneni", a declarat consilierul Neculai Apostol

In anul 2008, la mai mult de un an de zile de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, in municipiul Pascani inca mai exista blocuri unde locatarii trebuie sa incalzeasca apa la aragaz pentru a face o baie. Este si cazul blocurilor de garsoniere C4 si P6, unde locuiesc aproximativ 400 de persoane. Cu toate ca blocurile sunt construite inainte de evenimentele din anul 1989, acestea nu au fost racordate niciodata la reteaua de apa calda a orasului. Astfel, singurul lucru care le-a ramas locatarilor de aici este sa isi incalzeasca apa la aragaz. Mai mult, in cele doua blocuri locuiesc peste 100 de copii care nu pot sa beneficieze nici de strictul necesar in viata de zi cu zi. Aceasta drama a unor oameni nu i-a miscat insa prea mult pe politicienii locali. La ultima sedinta a Consiliului Local, consilierul PSD Neculai Apostol a atras atentia colegilor cu privire la conditiile in care traiesc locuitorii din cele doua blocuri. Cu toate acestea, alesii locali au tratat subiectul cu indiferenta, nici macar nu au avut intrebari sau propuneri. "Sunt doua blocuri in zona Vatra, C4 si P6, care nu au avut niciodata apa calda. De-a lungul anilor eu tot am cerut in Consiliul Local sa facem ceva pentru a-i ajuta pe acesti oameni, dar nimeni nu m-a ascultat. Acum repet din nou acest lucru. Pentru a fi racordate la apa calda, trebuie doar 100 de milioane lei vechi (10 mii lei - n.r.), nimic mai mult. Oare este chiar asa de mult pentru noi ca sa racordam la apa calda si aceste doua blocuri unde locuiesc cateva sute de oameni? Si acesti oameni sunt cetateni ai municipiului Pascani. Nu trebuie sa-i lasam asa", a declarat consilierul local Neculai Apostol, totodata si maistru in cadrul RAGCL Pascani. Interesant este ca toti politicienii se bat in aceasta perioada in declaratii cu promisiuni electorale, dar nici unul nu vede aceste blocuri de locatari care nu se pot bucura nici macar de apa calda. Toti vor sa construiasca diverse cladiri in municipiu, dar pe nimeni nu intereseaza drama acestor oameni.

Saracie lucie


 Pe langa faptul ca nu au apa calda, locatarii acestor blocuri traiesc intr-o saracie si intr-o mizerie de nedescris. Peste tot in jurul blocurilor sunt numai gunoaie imprastiate. De asemenea, usile de la intrarea in bloc sunt stricate si cu geamurile sparte. La prima vedere, ai impresia ca imaginile pe care le vezi sunt desprinse din filmele de razboi. Astfel de scene se pot vedea doar in filme sau in tarile distruse de razboi, cum ar fi cazul Irakului. Cu toate acestea, locatarii acestor blocuri incearca sa uite de neajunsuri si sa-si vada de modul in care pot sa-si duca existenta. "Niciodata nu a fost apa calda in aceste blocuri. Oamenii de aici incalzesc apa la aragaz pentru a face o baie. Ne este foarte greu, dar nu avem alta solutie. Nu avem banii necesari ca sa ne racordam la apa calda. Abia avem din ce trai, de unde sa mai luam bani pentru racord. Oricum nu ne-a intrebat nimeni de sanatate pe noi in toti acesti ani care au trecut de la Revolutie. Am fost uitati de toata lumea. Ne-am creat lumea noastra aici. Practic, nu mai exista nici o speranta pentru noi ca sa avem apa calda si sa traim o viata decenta", a spus Niculaie Voiculescu, locatar in blocul P6. Viceprimarul Dumitru Pantazi a promis ca va face tot posibilul ca familiile care locuiesc in aceste blocuri sa beneficieze de apa calda, la fel ca toti pascanenii.

saracie lucie
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2188 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019601 (s)

loading...