News Flash:

De rasul curcilor!

BNR Iasi, data in judecata pentru o datorie de 100 dolari

3 Noiembrie 2010
826 Vizualizari | 0 Comentarii
• Cel mai puternic organism financiar din tara, Banca Nationala a Romaniei, a ajuns sa se judece pentru o datorie de doar 339 lei • Filiala ieseana a BNR a fost data recent in judecata de ApaVital pentru neplata acestei sume, reprezentand contravaloarea apei meteorice

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a ajuns de rasul curcilor. Cel mai puternic organism financiar din tara a ajuns sa fie dat in judecata pentru o datorie de numai 100 dolari! Mai exact, sucursala BNR Iasi a fost actionata in instanta de reprezentantii ApaVital SA pentru niste datorii nesemnificative inregistrate la sfarsitul anului trecut. Procesul a fost deschis pe 28 octombrie la Judecatoria Iasi, iar primul termen a fost stabilit pentru data 10 decembrie 2010. "Actiunea promovata in instanta de ApaVital SA in contradictoriu cu BNR, sucursala Iasi, are ca obiect recuperarea sumei de 339 lei (!), reprezentand un refuz partial la plata a facturii de furnizare servicii apa si canalizare din luna decembrie 2009, precum si penalitatile aferente. Intrucat incercarile de conciliere a refuzului la plata nu au dus la achitarea acestei sume si tinand cont ca, pe parcursul derularii contractului, clientul si-a achitat restul obligatiilor la termen, s-a ales ca masura de recuperare calea instantei", a precizat Razvan Manolache, purtatorul de cuvant al ApaVital.
Reprezentantii locali ai BNR Iasi au refuzat sa comenteze situatia, motivand ca doar autoritatile de la Bucuresti au dreptul sa faca declaratii. Contactati telefonic, oficialii BNR sustin ca au fost dati in judecata dupa ce au contestat modelul de calcul al facturii. "Noi am avut un contract inainte cu ei prin care achitam tot consumul facturat pentru sediul din Iasi. De la sfarsitul anului trecut, cei de la ApaVital au schimbat modalitatea de calcul, mai exact noi am contestat calculul apei meteorice perceput de ei. In consecinta, am fost actionati in instanta. De aici incolo insa, ramane sa se pronunte instanta", a declarat un oficial al BNR, care nu a dorit sa-si dezvaluie identitatea.

organism financiar apavital sa
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1712 (s) | 23 queries | Mysql time :0.020780 (s)

loading...