News Flash:

Bocanci, cizme, manusi si pelerine in contul datoriilor de la Termoficare

27 Februarie 1999
1249 Vizualizari | 0 Comentarii
Dan Cirlan
•RA Termoficare este pe urma firmelor cu debite mari
•Fosta firma a lui Dan Cirlan a fost si ea vizata de executor

Ieri, juristii Regiei Autonome de Termoficare impreuna cu executorul judecatoresc au pus in aplicare procedura de executare silita la citeva firme cu debite mari catre regie. Din cele patru firme vizate de aceasta masura, una este legata de numele consilierului local Dan Cirlan si o alta de a fostului consilier PDAR, Laurentiu Popescu. Firma acestuia din urma, SC "Ledif" SRL, are un debit la RA Termoficare de aproape 30 milioane lei. In fata executorului, Popescu a mentionat ca nu are bani sa isi plateasca datoriile si a propus sa isi achite debitul prin compensare oferind la schimb bocanci, cizme, manusi si pelerine.

Reprezentantul regiei a notat propunerea ex-consilierului si a mentionat ca o va inainta conducerii regiei pentru a o analiza. De asemenea, la aceasi procedura a mai fost supusa si firma SC "Lyna" SRL, al carei proprietar apare in scriptele RA Termoficare ca fiind consilierul liberal Dan Cirlan. In hotarirea judecatoreasca in care se prevede declansarea procedurii de executare silita se mentioneaza ca firma respectiva are un debit de 18,757 milioane lei. In procesul verbal de constatare, executorul a precizat ca societatea nu a fost gasita la adresa respectiva si ca in cererea de executare trebuie modificata adresa firmei de pe "strada Arcu pe soseaua Arcu". Contactat telefonic, consilierul Dan Cirlan, a precizat ca este vorba, voluntar sau nu, de o confuzie. "Persoana si numele meu nu mai au nici o legatura cu SC Lyna SRL. Aceasta firma am vindut-o, in luna octombrie a anului trecut, si la acea data Regia Autonoma de Termoficare a fost notificata asupra acestui lucru. Plata debitelor, care oricum nu pot fi atit de mari ca cele mentionate, este sarcina firmei Lyna, care nu mai are nici o legatura cu Dan Cirlan", a mentionat consilierul Dan Cirlan.

Diferendul care se prefigureaza intre cele doua parti nu a putut fi abordat spre clarificare pentru ca Dan Cirlan nu se afla ieri in Iasi. Alte doua firme "vizitate" de juristii RA Termoficare au fost SC Tehnostar SA - cu un debit de 7,2 milioane lei si SC Agroind SA Ciurea, cu o restanta de 46 milioane lei. La aceasta din urma firma regia are deja pus sub sechestru o izoterma pe care o va scoate luni la vinzare in contul datoriilor daca reprezentantii societatii nu se prezinta luni la regie sa achite o parte din restante asa cum au promis.

dan cirlan laurentiu popescu
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2183 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018030 (s)