News Flash:

Bomba: francezii erau dopati cand au devenit campioni

26 August 2010
1286 Vizualizari | 0 Comentarii
Mai multi jucatori din echipa Frantei au avut analize suspecte de sange, chiar înainte de castigarea Cupei Mondiale din 1998, scrie, ieri, Le Parisien, bazandu-se pe afirmatii ale fostului medic al francezilor. Analizele de sange au aratat anomalii la mai multi jucatori, chiar înainte de Cupa Mondiala din 1998. Puteam avea suspiciuni mari, cand am aflat de echipele la care jucau unii fotbalisti, în special cei din campionatul Italiei", scrie medicul Jean-Pierre Paclet, în cartea "Implozia", ce va aparea astazi. Intr-un interviu acordat jurnalului, medicul a precizat ca nu face sa spuna decat ceea ce toata lumea stia. "Nu am inventat nimic. Un nivel ridicat de hematocrit nu înseamna ca a luat EPO. Cum nu au existat dovezi, nu ne-am deranjat", a spus Paclet. "Totusi, este de notorietate ca, în acea vreme, existau astfel de practici la limita la Juventus", unde jucau Zinedine Zidane si Didier Deschamps, sustine Paclet. Medicul, care nu era în functie la nationala Frantei în 1998, scrie în cartea sa: "Nu stiu ce as fi facut în locul lui Jean-Marcel Ferret, medicul din acea vreme. Era un caz grav". Ferret a comentat, tot în Le Parisien, afirmatiile lui Paclet: "Nu am gasit nimic. Au existat doua usoare anomalii la nivelul hematocritului, însa erau legate de oboseala din campionat". Potrivit lui Paclet, Ferret ar fi fost obligat sa ascunda aceste informatii: "In final, a castigat statul. Era mai puternic decat toti. Nu se putea face nimic. Si apoi, în acel an, a existat o crestere pentru tara... Nu se stie ce s-ar fi putut gasi daca s-ar fi facut analize amanuntite". "Nimeni nu mi-a impus nimic. Am constiinta linistita. Paclet sa se uite în ograda lui", a mentionat Ferret.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1466 (s) | 24 queries | Mysql time :0.016003 (s)

loading...