News Flash:

Botu ii ataca pe toti

20 August 2000
667 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pentru presedintele PNR Iasi, Remes nu este decat un prost

Alianta Nationala, nascuta din fuziunea PUNR-PNR, a inceput sa creasca de la o zi la alta. Din cele spuse de Nicolae Botu, presedintele filialei iesene a Partidului National Roman, rezulta ca tot mai multi oameni politici vor sa se alature AN. Unii dintre acestia vin dinspre ApR (cazul deputatului de Iasi, Mugurel Vintila), altii din diverse zone politice. Atat ANCD, partidul lui Victor Ciorbea, cat si PPDR, formatiunea condusa de Radu Vasile, si-au exprimat disponibilitatea de a initia anumite negocieri cu Virgil Magureanu, liderul PNR. Nu este exclusa nici colaborarea cu Alianta pentru Romania.
Totusi, optiunea finala se pare ca va viza o alianta cu liberalii si un sprijin pentru candidatura lui Theodor Stolojan, chiar daca prim vicepresedintele PNL, Valeriu Stoica, a fost considerat orice, numai ministru de justitie nu. Partidul National Roman a facut publice posibilele nominalizari pentru listele parlamentare. Mihai Profire, secretarul executiv al partidului pe Moldova, Vasile Macovei, vicepresedinte al PNR Iasi si Nicolae Botu sunt principalii favoriti. Din partea PUNR, se pare ca va candida seful filialei, Constantin Neagu. Botu nu a ascuns faptul ca primul loc pe lista costa in jur de un miliard de lei si ca unii candidati pentru o functie de parlamentar nu urmaresc altceva decat imunitatea politica, necesara pentru a-si ascunde tertipurile economice. Nu sunt excluse, insa, nici schimbari de ultima ora pe listele aliantei.
"Este foarte posibil ca pana la 31 august, cel mai tarziu, sa intre in partid tot felul de personalitati deosebite, care sa aiba un cuvant mai greu de spus decat cei de mai sus", a remarcat Nicolae Botu.
In ceea ce priveste miscarile de pe scena politica, seful PNR Iasi s-a aratat indignat de jocul facut de primarul Constantin Simirad. Botu a afirmat ca apropierea dintre PM si CDR-2000 nu reprezinta decat o insulta. Cu toate acestea, exista si o parte buna a lucrurilor: disparitia Partidului Moldovenilor, vazut exclusiv ca o expresie a prostitutiei politice.
Referindu-se la scrisoarea deschisa a ministrului de finante, Decebal Traian Remes, Botu si-a exprimat rezervele in privinta capacitatii liberalului de a elabora o astfel de misiva, apreciata drept placuta, ironica si inteligenta. Pentru presedintele PNR Iasi, Remes nu este decat un prost.
Nici despre Ion Iliescu, Nicolae Botu nu are o parere mai buna. Ultima luare de pozitie a sefului PDSR, vizand probleme lipsite de orice relevanta pentru cetateanul din Romania, a fost taxata drept un autentic "pupincurism", lipsit de orice mesaj politic, menit doar a-l discredita public pe candidatul pedeserist la presedintie.

Catalin ONOFREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1686 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020364 (s)

loading...