News Flash:

BRD - Groupe Societe Generale lanseaza Creditul auto in Euro

1 Iunie 2004
926 Vizualizari | 0 Comentarii
Din aceasta saptamana, BRD - Groupe Societe Generale comercializeaza un credit auto in Euro, destinat achizitionarii de automobile noi, din productia interna sau importate. Banca a marit, de asemenea, plafonul maxim de creditare pentru creditele auto in lei, destinate achizitionarii de automobile noi, la 370 de milioane lei pentru Dacia si la 1,65 miliarde lei pentru alte tipuri de automobile.
Noul credit auto in valuta se acorda in Euro si se incadreaza intre o mie si noua mii de Euro pentru achizitionarea de automobile de tip Dacia si intre o mie si 40 de mii Euro pentru achizitionarea de automobile importate.
Noul credit auto in valuta se acorda pe o perioada de maximum 60 de luni, dobanda perceputa fiind de 9,5% pe an, variabila. Avansul este cuprins intre 10 si 20% din valoarea creditului, in functie de venitul net realizat de familia solicitantului, care trebuie sa fie de cel putin 300 Euro/luna. Rambursarea se face lunar, in transe egale sau descrescatoare.
Si pentru acest tip de credit, BRD - Groupe Societe Generale le ofera clientilor posibilitatea preacceptarii prin telefon. Apeland numarul gratuit 0800 803 803 si transmitand operatorului datele necesare, clientii pot afla imediat raspunsul la solicitarea de creditare, exceptie facand autovehiculele comercializate prin reteaua de concesionari autorizati Dacia /Renault.
BRD - Groupe Societe Generale este cea mai mare banca privata din Romania si detine o cota de aproximativ 25% din piata creditelor acordate persoanelor fizice. In primul trimestru al anului 2004, cresterea plasamentelor si a creditelor BRD - Groupe Societe Generale in directia clientelei de persoane fizice a fost de peste 100% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1252 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014617 (s)

loading...