News Flash:

Brutariile din judet, cocine in care se fabrica painea

19 Ianuarie 2002
663 Vizualizari | 0 Comentarii
•Inspectorii OJPC au oprit temporar activitatea la patru unitati din Targu Frumos •La hanul "Trei iazuri", micii erau expirati de doua luni, iar cascavalul de patru

Numai in doua zile, inspectorii din cadrul Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) au aplicat amenzi contraventionale in valoare de 88 de milioane de lei si au dispus oprirea temporara a productiei si a prestarii de servicii la patru agenti economici. Este vorba despre brutariile "Blue Star" si "Tac Tac", hanul turistic "Trei iazuri" si restaurantul cu terasa "Rami", unitati situate pe raza orasului Targu Frumos. De asemenea, s-au oprit definitiv de la comercializare produse expirate, in valoare de aproximativ doua milioane de lei.
La hanul "Trei iazuri", in bucatarie se produc preparate culinare concomitent cu actiunea de raschetare a tavanului si vosirea masinii de gatit. Aici se comercializeaza in voia cea buna pasta de mici cu termenul de valabilitate expirat din data de 14 decembrie 2001si cascaval Rucar expirat de patru luni.
Salamul produs de societatea comerciala "Marcel ltd" si burta de vita aflate in bucataria unitatii prezentau modificari organoleptice (erau alterate). Cu buna stiinta, patronul hanului punea in pericol sanatatea clientilor. Spatiile frigorifice nu sunt dotate cu termometre de control, iar in unitate nu se folosesc detergenti pentru vase. Nu pentru toate produsele alimentare fabricate in bucataria hanului se poate face dovada datei de fabricatie (cum ar fi ciorba de burta, de legume, de fasole etc), aceste produse avand si un aspect dubios. Datorita acestor grave incalcari ale legislatiei, inspectorii OJPC au decis oprirea temporara a prestarii serviciului de alimentatie publica pentru 30 de zile. In aceeasi situatie se afla si restaurantul cu terasa "Rami". Peretii din bucatarie sunt igrasiosi, cu pete de mucegai si infiltratii. Nu exista conditii de pastrare a materiei prime, painea fiind depozitata intr-o chiuveta, iar spatiile frigorifice nu sunt igienizate. De asemenea, si aici se comercializa pasta de mici alterata, iar carnea, ficatul si cascavalul erau fara declaratie de conformitate.
La brutaria "Blue Star", navetele cu painea produsa in aici sunt depozitate direct pe pardoseala, iar sacii cu faina in magazie, lipiti de perete, in aceeasi incapere cu materialele de constructii. Tot in magazie, alaturi de sacii cu faina de grau, pe o sfoara erau intinse la uscat haine si lenjerie. Personalul de serviciu nu purta echipament adecvat.
Brutaria "Tac Tac" produce paine fara a avea licenta de fabricatie. In sectie nu exista ventilatie naturala, iar tavanul si portiuni din pereti prezentau igrasie si pete de mucegai. Personalul din sala de productie lucra in echipament de strada. In urmatoarele zile, inspectorii vor extinde controalele si in alte unitati din municipiu si judet.
Magda OLTEANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1316 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020181 (s)

loading...