News Flash:

Buget record la Casa de Sanatate

6 Martie 2009
1009 Vizualizari | 1 Comentarii
Cristian Lapusneanu
• Casa de Asigurari de Sanatate a avut un buget record in 2008, 200 milioane Euro, cu 32 la suta mai mare fata de 2007


Sase furnizori de servicii medicale au ramas anul trecut fara activitate dupa ce reprezentantii Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Iasi le-au reziliat contractele. Spre deosebire de anii anteriori, acest numar este destul de mare, ceea ce inseamna ca neregulile gasite la acestia au fost destul de grave. Acest lucru reiese din raportul de activitate pe anul 2008 prezentat, ieri, de reprezentantii CAS Iasi in fata prefectului Victorel Lupu, a membrilor Consiliului de Administratie si a reprezentantilor institutiilor din sanatatea ieseana. Printre cei prinsi pe picior gresit se afla doi medici de familie, doua firme de ingrijiri la domiciliu, o farmacie si un laborator.

Rezilierea contractelor s-a realizat in urma unor controale in urma carora reprezentantii CJAS Iasi au descoperit ca furnizorii au decontat servicii neefectuate, nerespectarea modului de eliberare a prescriptiilor medicale si de completare a acestora sau lipsa de la programul de lucru. Chiar daca au fost doua contracte reziliate, firmele de ingrijiri la domiciliu au primit anul trecut un buget foarte mare din partea Casei iesene. Nici celelalte sectoare din sanatatea ieseana nu au fost lasate mai prejos. Potrivit raportului de activitate, anul trecut CAS Iasi a avut cel mai mare buget din istorie, respectiv aproximativ 200 milioane Euro. "In anul precedent am reziliat sase contracte cu diferiti furnizori de servicii medicale, ceea ce este un numar foarte mare. In 2008 am avut si o finantare foarte buna, am avut un buget cu 32 la suta mai mare fata de 2007 si dublu fata de nivelul anului 2004. Am incheiat cu bine Programul National de Evaluare a Starii de Sanatate, dar cea mai mare realizare la nivelul anului trecut este eliminarea plafoanelor la farmacii", a declarat Cristian Lapusneanu, fostul director interimar al CAS Iasi. De asemenea, raportul de activitate a scos in evidenta ca doar trei sferturi din populatia judetului este asigurata prin Casa ieseana.



Lipsa de personal

Una din problemele cu care inca se confrunta CAS Iasi se refera la lipsa de personal. Cu toate ca reprezentantii Casei iesene au solicitat in nenumarate randuri suplimentarea numarului de salariati, pana in prezent nu s-a aprobat nimic. Nici numarul juristilor pe care ii are CAS nu este suficient pentru a face fata numarului mare de atributii pe care trebuie sa le indeplineasca. "Din cauza lipsei de personal, si numarul de controale la persoanele fizice si furnizorii de servicii medicale autorizate este relativ scazut", a adaugat ec. Cristian Lapusneanu. Pe langa lipsa de personal, institutia ieseana are nevoie si de mai mult spatiu.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

CICI  | #60588
modificati odata legea sa poata beneficia si cei saraci de tratamente. chiar nu va este mila ? ce refuza vestul preluati voi, numai prosti. d-le Ferarii esti medic nu ai constiinta incarcata, de cand esti la minister ca te blestema lumea?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3591 (s) | 22 queries | Mysql time :0.130221 (s)

loading...