News Flash:

Bugetarii pascaneni, in greva

1 Iunie 2010
617 Vizualizari | 0 Comentarii
Bugetarii pascaneni au decis sa-si manifeste inca de la primele ore ale diminetii nemultumirile acumulate în timp fata de masurile anticriza luate de Guvernul Boc. Astfel, atat cadrele medicale din Pascani, impreuna cu personalul auxiliar si conex din cadrul Judecatoriei, dar si profesorii au decis sa intre in greva. Aproximativ 50 de angajati ai Spitalului Municipal si-au exprimat nemultumirile cu privire la masurile Executivului. "Masurile luate sunt niste masuri lipsite de orice scrupule. Nu se poate vorbi de solidaritate in aceste masuri, dupa cum le numesc ei, masuri impotriva crizei, cand de suferit au tot cei cu salarii mici. Ne vine foarte greu. Acest Guvern si-a pierdut practic credibilitatea. Este o bataie de joc la adresa noastra. De aceea protestam astazi (ieri - n.r.). Desi suntem in greva, asiguram totusi urgentele si tratamentele urgente ale pacientilor", a declarat Gabriel Pristavu, asistent principal la sectia de balneo-fizioterapie a Spitalului Municipal Pascani. "Aratam solidaritate fata de ceilalti bugetari. Maine (astazi – n.r.), un grup de 10 – 15 medici va lua parte la protestele din Iasi, urmand ca vineri sa intram in greva generala. Dupa cum vedeti, la proteste s-au alaturat si pacienti pensionari internati in spital. Nu este destul ca avem salarii foarte mici, au decis sa ne mai taie si din aceste venituri. De ce nu scad din acele salarii mari pe care le incaseaza tot ei? Vom continua cu aceste proteste oricat ar fi nevoie", a declarat si Viorica Nemtanu, lider de sindicat de la Spitalul Municipal. Profesorii au decis sa se alature si ei formelor de protest. In cursul zilei de ieri, acestia au participat doar la examenul de bacalaureat, fara, insa, a sustine orele regulate de curs. "Elevii pascaneni au sustinut proba de bacalaureat in scoli, insa cadrele didactice din Pascani s-au alaturat si ei grevistilor si au decis sa nu sustina nici o ora de curs", a declarat Liliana Centea, directorul Colegiului CF Unirea Pascani. Nici judecatorii pascaneni nu au ignorat formele de protest. Acestia au decis sa se alature la marsul de protest impotriva deciziilor luate de conducerea tarii. "In conformitate cu calendarul actiunilor de protest al organizatiei sindicale Projust, astazi (ieri - n.r.), personalul auxiliar si conex din cadrul Judecatoriei Pascani se afla în greva de solidaritate. Programul cu publicul al arhivei si registraturii s-a desfasurat doar între orele 10.00 – 11.30. Grefierii de sedinta au participat la solutionarea doar a unei treimi din dosarele aflate pe rolul instantei, asigurandu-se participarea grefierilor la sedintele de judecata pentru solutionarea cauzelor considerate urgente în conformitate cu dispozitiile legii", se arata intr-un comunicat de presa al judecatorilor pascaneni.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3830 (s) | 22 queries | Mysql time :0.268898 (s)

loading...