News Flash:

Bursa locurilor de munca a dezamagit solicitantii

26 Octombrie 2000
531 Vizualizari | 0 Comentarii
•Se cauta confectionerii si constructorii

Ieri, s-a desfasurat o noua editie a Bursei Locurilor de Munca, actiune organizata de Agentia Judeteana pentru Ocupare si Formare Profesionala. La acest eveniment au participat 30 de agenti comerciali, care au oferit peste 500 de locuri de munca. Participarea din partea solicitantilor de locuri de munca a fost mult mai mica decat la editiile anterioare. Daca in anii trecuti acestia veneau in numar destul de mare, acum au participat cel mult 1.500 de persoane. Majoritatea locurilor de munca oferite de catre agentii economici erau in domeniul confectiilor si constructiilor. Rar mai vedeai oferte de genul agent de turism sau designer pe calculator. Nici vorba de posturi precum jurist, economist sau specialist in relatii publice. Directorul Agentiei Judetene pentru Ocupare si Formare Profesionala, Liviu Filipescu, a declarat ca lipsa unor astfel de oferte se datoreaza, in mare parte, faptului ca, anterior acestei burse, au fost organizate alte actiuni destinate special celor cu studii superioare. "A fost o bursa organizata de Politehnica si una pentru economisti si juristi", a precizat Liviu Filipescu.
Din cele 525 de locuri de munca oferite, aproape 400 erau pentru confectionere. Participantii erau destul de dezamagiti, pentru ca se asteptau si la alte oferte. "Eu am terminat liceul xTehnotona si n-am gasit ceva pe masura calificarii mele", a declarat Ioan Musca (21 de ani).
La targ erau prezenti solicitanti cu varste cuprinse intre 18 si 50 de ani. Mihai Cusnei (40 de ani) a declarat ca a venit la Bursa Locurilor de Munca pentru ca nu a mai avut un serviciu de doi ani. "Am fost dat afara din serviciu acum doi ani si, de atunci, imi caut loc de munca. M-am mai putut descurca pentru ca am avut pamant la tara. Am gasit o oferta aici, dar astept interviul", a spus Mihai Cusnei.
Nu au lipsit locuri de munca precum agent de turism sau operator schimb valutar, insa la acestea se cerea o calificare destul de buna. Ofertantii erau multumiti de organizare, dar nu multi dintre ei au putut gasi persoana potrivita pentru ceea ce ofereau. "Am venit la acest targ al locurilor de munca in speranta ca voi gasi pe cineva potrivit pentru slujba pe care o ofer, insa din ceea ce am vazut pana acum nu prea am mari sanse", a declarat Dumitru Cuciureanu, manager al unei firme de birotica. La randul sau, directorul AJOPF, Liviu Filipescu, a precizat ca o noua bursa a locurilor de munca va fi organizata in primavara 2001.
Marius OLARU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1866 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023124 (s)

loading...