News Flash:

Butoane de panica in scolile clujene

26 Iunie 2009
526 Vizualizari | 0 Comentarii
Toate cele 66 de scoli si licee din Cluj-Napoca vor fi dotate de primarie, incepand de astazi, cu butoane de panica, conectate prin sistem GPS la dispeceratul Politiei municipiului, pentru prevenirea cazurilor de violenta sau a incidentelor. Primarul Sorin Apostu a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca sistemul va deveni operational in 45 de zile. "Trecem, de joi (ieri - n.r.), la montarea butoanelor de panica in toate cele 66 de scoli si licee din oras. Cred ca este mai usor sa previi decat sa combati", a afirmat Apostu. Acesta a explicat ca, dupa activarea butonului de panica, semnalul, transmis prin GPS, ajunge in una sau doua secunde la dispeceratul Politiei municipiului Cluj-Napoca, iar politistii din cea mai apropiata patrula vor interveni rapid. Costul total al investitiei este de 63.174 lei fara TVA, butoanele de panica si sistemul fiind achizitionate prin selectie de oferte de la o firma care va asigura un an garantie si service. Abonamentul pentru fiecare buton de panica va costa un Euro plus TVA pe luna. Municipalitatea si Politia urmeaza sa stabileasca unde vor fi amplasate butoanele de panica, la secretariatul unitatii de invatamant sau in cabina portarului, iar Politia va instrui personalul care va avea voie sa activeze butoanele. Seful Politiei Judetene Cluj, comisarul sef Ioan Pacurar, a declarat, in aceeasi conferinta de presa, ca realizarea proiectului este benefica pentru unitatile de invatamant. "Amplasarea sistemului este una benefica. Starea infractionala din scolile din municipiu este sub nivelul mediu pe tara, dar e mai usor de prevenit. Vom stabili pentru care gen de fapte vom interveni, dar cred ca pentru toate vom interveni. Vom stabili o grila pentru anumite fapte", a spus Pacurar. Potrivit primarului Sorin Apostu, butonul de panica va fi apasat, de persoane autorizate, in cazurile in care intrusi patrund in scoli sau in curtile scolilor sau in cazuri de violenta.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1429 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018762 (s)

loading...