News Flash:

Ca si cum ar fi avut grija destul de Primarie

16 Ianuarie 2003
1089 Vizualizari | 0 Comentarii
Simirad nu are chef de munca

•Primarul vrea sa angajeze un director general in Primarie care sa preia o parte din atributiile primarului

Primarul Constantin Simirad s-a grabit ieri sa invoce o lege emisa in luna decembrie a anului trecut, Legea 500/ 2002, spunand ca o mare parte din atributiile sale vor fi luate de alti angajati ai municipalitatii. Bucuria sa a fost atat de mare incat si-a exprimat intr-un stil foarte plastic lipsa chefului de munca. "E mai bine asa. De acum voi pune mainile in cap. Imi voi angaja un harap cu buze late care sa-mi faca vant cu un evantai, care va alunga mustele care ma bazaie", a spus Simirad in sedinta cu sefii de directii. Primarul a adaugat ca o mare parte din atributiile sale de pana acum vor fi preluate de sefii Directiei Economice si ai Corpului de Audit din Primarie, spunand ca nu va mai semna ordinele de plata. Mai mult, Simirad se gandeste sa angajeze un director general in Primarie, care sa preia o parte din sarcinile de serviciu ale sefului municipalitatii. "Normal ar fi ca primarul sa traseze sarcinile si sa vegheze la indeplinirea lor. Eu am semnat ordinele de plata, dar nu sunt vinovat", a mai spus primarul. In aceeasi sedinta, primarul a trasat si un portret al angajatului pe care il prefera la Primarie. "Prefer oamenii cu frica lui Dumnezeu, ca Maria Ailoaie, directoarea de la Piete, care bate matanii si plateste pomelnice, decat oameni destepti care se prostesc la batranete", a mai spus Simirad.

Responsabilitati mai mari
De fapt, Constantin Simirad s-a bucurat degeaba, pentru ca legea la care a facut referire stabileste responsabilitati mult mai mari primarilor. Noul act normativ, legea 500/2002, stipuleaza intr-adevar ca primarii pot delega atributiile lor de ordonatori principali de credite. Trebuie precizate insa limitele si conditiile delegarii. Potrivit art. 54 din legea mentionata, executia bugetara se va baza pe principiul separatiei persoanei care are calitatea de ordonator de credite, de atributiile persoanelor care au calitatea de contabil (seful Departamentului Financiar - Contabil din institutia respectiva). De acum inainte, documentele de plata vor fi insotite de viza controlului financiar preventiv. Trebuie subliniat faptul ca primarii vor semna suportul documentelor de plata, deci vor avea responsabilitati mult mai mari. Suportul documentelor de plata se refera la actele prin care Primaria afecteaza fondurile ce trebuie achitate si documentele care atesta ca s-a verificat daca sumele care trebuie platite sunt reale. (C.M.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1329 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020013 (s)

loading...