News Flash:

Caini si paragina la Baile Strunga

25 Ianuarie 2000
2741 Vizualizari | 0 Comentarii
•In locul turistilor, in curtea vestitelor bai ale boierului Manolescu se plimba cainii •Acolo unde s-au tratat mii de oameni mai sunt cateva cladiri parasite •Mii de litri de apa minerala iau drumul canalului

Nici un document istoric nu atesta aparitia localitatii Strunga. Pe locurile unde au avut proprietati cativa boieri de frunte ai tarii, au fost adusi, pe la jumatatea secolului trecut, tarani care sa munceasca pamantul. Zona pe care se afla azi localitatea Strunga a fost, practic, colonizata cu tarani adusi de prin judetul Suceava. Mai tarziu, spre anul 1900, un neamt care avea terenuri in zona a descoperit primul izvor de apa sulfuroasa, iar vestea s-a dus repede. In curand, bolnavii au inceput sa vina la Strunga, la "apa albicioasa si mirositoare", sa-si aline suferintele.

Intuind potentialul izvoarelor de apa sulfuroasa, germanul Robert Inge, descoperitorul lor, si-a vandut mosiile pe care le avea, construind un hotel cu doua etaje, un hotel mai mic, pentru cei mai saraci vizitatori si cateva vile. A mai ridicat si o cladire pentru bai, iar astfel a aparut Statiunea Baile Strunga, despre care, in cativa ani, a auzit toata tara. Statiunea, situata la 50 de km de Iasi, a fost una dintre cele mai vechi de acest gen din Moldova. Aici se tratau reumatisme, boli de stomac si de ochi. Bolnavii veneau cu trenul la Tirgu Frumos, iar de acolo, din gara, erau imbarcati intr-un tramvai tras de cai. Intre anii 1895 si 1905, de la Tirgu Frumos la Strunga se intindea o linie construita de profesor doctor Nicolae Manolescu, care pe atunci era director in Ministerul Sanatatii si proprietar al unor mosii in zona.

In timpul primului si celui de-al doilea razboi mondial, statiunea a fost rasa de pe fata pamantului. Pe acolo a trecut linia frontului, iar bombardamentele au lasat in picioare doar temeliile. La zece ani dupa razboi, Baile Strunga au facut obiectul unui proiect de amenajare. S-au decolmatat izvoarele, 14 la numar, s-a construit o cladire pentru bai, cu 12 cazi, o centrala termica, patru pavilioane de locuit, cu o capacitate de 60 locuri. Parcul a fost reamenajat. Cateva decenii dupa aceea, Baile Strunga au fost luate cu asalt de bolnavii care, convinsi de calitatile miraculoase si dovedite ale apelor sulfuroase de aici, veneau sa scape de durerile reumatice.

Dupa 1989, totul a fost distrus ca la razboi

Fala localitatii Strunga, baile, arata acum jalnic. Curtea este stapanita de caini, care fugaresc pe oricine se apropie de cladirea in care locuieste, deocamdata, gestionarul. Baimareanul Tudor Ilies, fost administrator al bailor este actualul gestionar numit de firma care a preluat statiunea - ROMISRA. El nu doreste sa discute cu nimeni, spunand, dintr-un instinct de conservare prea dezvoltat, ca singurii care pot declara ceva despre Baile Strunga sunt patronii societatii - un roman si un israelian. Mai mult, aflam cu surprindere ca la Baile Strunga nu se pot face nici fotografii.

De fapt, statiunea nu a ajuns in halul in care se prezinta acum sub obladuirea firmei ROMISRA, care a preluat-o de putina vreme. Distrugerile s-au savarsit in timp ce baile erau in administrarea SCT Moldova SA Iasi. "Fostul OJT a avut ceva de calitate, statiunea, si a lasat totul in paragina. Reprezenta o sursa de venituri pentru comuna. Erau afise cu Baile Strunga peste tot in tara. Speram ca patronii care au preluat-o acum sa o refaca. Din cate stiu, au realizat deja un studiu de fezabilitate. Patronul roman este Mihai Debeli, din Dorohoi", ne-a spus Sorin Constantin Lazar, primarul comunei Strunga.

Cele cateva cladiri ale Bailor Strunga sunt in picioare dar arata ingrozitor. Varul de pe peretii exteriori este scorojit, tabla acoperisurilor este ruginita, parcul este neingrijit. Cazile din cladirea pentru bai au fost mutate, pentru ca se furau. Apoi, acea cladire a devenit o ruina. Izvoarele sunt murdare. Pe vremuri, prin aceste locuri erau hoteluri, casinouri. Acum, aproape ca nu mai este nimic. Iar localnicii sufera vazand ca mandria lor se naruieste pe zi ce trece. Dar, trag nadejde ca, intr-o zi, Baile Strunga vor aparea din nou pe harta turistica a Romaniei. Ei stiu ca, de doua ori, cladirile de aici au fost rase de razboi, dar au aparut pe locul lor, prin munca celor din localitate.

Cele cateva cladiri ale Bailor Strunga sunt in picioare dar arata ingrozitor. Varul de pe peretii exteriori este scorojit, tabla acoperisurilor este ruginita, parcul este neingrijit. Cazile din cladirea pentru bai au fost mutate, pentru ca se furau. Apoi, acea cladire a devenit o ruina. Izvoarele sunt murdare. Pe vremuri, prin aceste locuri erau hoteluri, casinouri. Acum, aproape ca nu mai este nimic. Iar localnicii sufera vazand ca mandria lor se naruieste pe zi ce trece. Dar, trag nadejde ca, intr-o zi, Baile Strunga vor aparea din nou pe harta turistica a Romaniei. Ei stiu ca, de doua ori, cladirile de aici au fost rase de razboi, dar au aparut pe locul lor, prin munca celor din localitate. La Strunga au venit bolnavi in carucioare pe rotile si au plecat pe picioarele lor. Localnicii sunt obisnuiti cu minunile facute de apele sulfuroase si povestesc la oricine despre cei pe care i-au vazut intrand pe poarta bailor pe brate si plecand, dupa cateva zile, la plimbari prin padure. "Am vazut cu ochii mei un om din Hunedoara, venit in carut si care a plecat pe picioarele lui. Cunosc o familie din Galati care vine saptamanal aici si-si umple cateva canistre cu apa", ne-a spus Ilie Bacalu, viceprimarul comunei Strunga.

Un izvor de apa minerala la gunoi

La cel mult 100 de metri de intrarea in Baile Strunga, se afla unul dintre cele mai bune izvoare de apa minerala din Moldova. Sursa poarta numele de "Izvorul Doina". De aici se lua apa care aparea apoi prin magazinele din Iasi, si nu numai, imbuteliata la Holboca, sub numele de "Apa minerala Doina". Specialistii de la Vatra Dornei au venit aici nu demult si au testat apa. Este foarte buna. Au spus chiar ca, daca ar avea asa o apa la Vatra Dornei, nu ar arunca-o. Pentru ca la Strunga, izvorul de apa minerala nu este folosit de nimeni, toata bogatia se duce la canal. "O asociatie familiala din Habasesti, o comuna din apropiere, a cumparat linia pentru imbutelierea apei minerale. Respectiva asociatie a adus pana si capacele pentru sticle. Dar, fostul primar de acolo nu le-a permis sa-si aduca utilajele in Strunga", a povestit viceprimarul Bacalu. Din pacate, probabil ca va mai curge ceva apa la canal pana ce izvorul va fi captat si va incepe sa produca bani. Primaria Strunga nu are fondurile necesare pentru o fabrica de apa minerala, cu toate ca o asemenea investitie ar aduce bani frumosi. Totusi, imbucurator este faptul ca acea fabrica ramane in stadiul de proiect si ca, atunci cand vor fi bani, izvorul Doina isi va da apa pentru mesele iesenilor.

Strunga am lasat-o in urma cu senzatia ca aici nu se va schimba nimic pana la urmatoarea vizita. Oamenii locului, moldoveni get-beget, vor avea grija de comuna lor cum au avut si pana acum. Si poate ca spiritul inaintasilor lor, care au fost in stare sa ridice o statiune dupa ce a fost rasa din temelii, va reinvia si Baile Strunga vor aparea iarasi pe harta turistica a Romaniei.

romisra mihai ilie bacalu izvorul doina vatra dornei primaria strunga
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1909 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020681 (s)

loading...