News Flash:

Cainii sunt la fel de inteligenti ca si copiii in varsta de doi ani

10 August 2009
607 Vizualizari | 0 Comentarii
Cainii sunt la fel de inteligenti ca si copiii in varsta de doi ani
Cainii sunt la fel de inteligenti ca si copiii in varsta de doi ani, acestia fiind capabili sa inteleaga pana la 250 de cuvinte si gesturi, sa numere pana la 5 si sa realizeze calcule matematice simple. Cu ajutorul unor teste utilizate in cazul copiilor pentru evaluarea capacitatii de achizitie a limbajului, a pre-limbajului si a celei de a efectua calcule simple, cercetatorii de la Universitatea British Columbia din Vancouver au descoperit ca un caine este mult mai inteligent decat se credea pana recent. Totodata, cercetatorii au realizat o lista a celor mai inteligente rase de caini, folosind informatii din cadrul cursurilor de dresaj. Astfel, cele mai inteligente rase de caini sunt, potrivit acestor cercetatori, Border Collie si Golden Retriever, in timp ce Mastiff si Basset Hound sunt cel mai putin inteligente. "Cainii sunt, in medie, la fel de inteligenti ca un copil de doi ani. Asta inseamna ca pot intelege circa 165 de cuvinte, semne si semnale. (...) Evident, nu vom reusi sa stam si sa purtam o conversatie cu un caine, dar, la fel ca si copiii de doi ani, acestia inteleg cuvinte si gesturi", declara profesorul Stanley Coren, cel care a condus studiul. De asemenea, in opinia lui Coren, cainii se numara printre cele mai inteligente animale si pot rivaliza - datorita abilitatilor lor de a intelege limbajul - cu primatele si cu papagalii. Totodata, potrivit cercetatorilor, cainii pot numara. "Cainii pot spune ca unu plus unu este egal cu doi si nu cu unu sau cu trei", mai spune profesorul. Din perspectiva acestuia, dezvoltarea inteligentei canine este o urmare fireasca a secolelor de convietuire si dresaj alaturi de oameni. "Daca ne uitam la lupi, acestia nu pot fi dresati atat de bine ca si cainii domestici. Daca un om arata cu degetul, un lup se uita fix la deget, in timp ce un caine domestic se uita la locul spre care arata degetul", spune Coren. "Animalele domestice sunt incredibil de destepte si sensibile. Fac atat de multe lucruri pe care stramosii lor nu le-au putut face, ca urmare a apropierii lor de oameni pentru perioada lungi, timp in care au fost domesticite. Am putea invata multe lucruri despre stramosii lor", spune profesorul Marc Bekoff, de la Universitatea din Colorado.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1363 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021215 (s)

loading...