News Flash:

Camatarii inselati

27 Iulie 2003
2004 Vizualizari | 0 Comentarii
•Zece tineri au amanetat peste 70 de bijuterii, pe care le-au declarat in fals ca fiind din aur •Firma de amanet a fost prejudiciata cu aproape 50 milioane lei •Cinci dintre tineri sunt studenti la diferite facultati din Iasi •Acestia risca sa fie pedepsiti cu ani grei de inchisoare

Mai multi tineri din Iasi au jucat pe degete angajatii unei case de amanet. Timp de cateva luni, acestia au amanetat aproape 80 de lantisoare si bratari, despre care au sustinut ca sunt din aur. Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi i-au trimis in judecata pe Andrei Sava, in varsta de 21 ani, si pe Ionela Lacramioara Rusu, in varsta de 22 ani, ambii din Iasi, sub acuzatiile de inselaciune si instigare la inselaciune. Alaturi de acestia, in fata judecatorilor au mai fost trimisi Gina Tataru, Ionut Stefura, Elena Ciomaga (studenta la Facultatea de Medicina), Andreea Simona Cesane (studenta la Facultatea de Informatica), Ionut Marian (student la Facultatea de Drept), Petronel Varna (student la Facultatea de Mecanica), Roxana Balan si Izabela Mare, sub acuzatia de inselaciune. Ionela Rusu este studenta in anul II la Facultatea de Psihologie din cadrul Universitatii "Al. I. Cuza".
La inceputul anului 2002, Andrei Sava s-a angajat ca operator la casa de amanet SC Marabu - Tavi SRL Iasi. Dupa cateva saptamani, tanarul a avut nesansa de a lua de la un client, spre amanetare, un lantisor declarat ca fiind din aur. Ulterior si-a dat seama ca a fost inselat, fiindu-i adusa o bijuterie din metal placata cu aur. In acest moment, tanarului i-a venit ideea de a face rost ilicit de bani, prin practicarea aceleasi metode. In aces sens, a luat legatura cu Ionela Lacramioara Rusu, careia i-a propus o afacere de milioane. Pentru inceput, in data de 27 aprilie 2002, Andrei Sava a cumparat de la un magazin situat langa Cinematograful Victoria patru lantisoare si doua bratari fabricate din metal de culoarea galbena si placate cu aur. In aceeasi zi, acesta le-a amanetat contra sumei de 8,9 milioane lei la SC Livaliu Com SRL, situat in cartierul Alexandru cel Bun, declarandu-le ca fiind din aur. Operatorele de la aceasta unitate au verificat bijuteriile cu o substanta reactiva. Pentru ca lantisoarele si bratarile erau placate cu aur, rezultatul a fost negativ, angajatele nerealizand falsul.

Recrutarea

Dupa ce s-a convins ca aceasta metoda functioneaza, Andrei Sava si Ionela Lacramioara Rusu i-au cooptat si pe ceilalti opt tineri. Dupa ce le-au expus planul de bataie, Sava si Rusu le-au promis castiguri intre 150 si 300 mii lei pentru fiecare contract incheiat cu casa de amanet din Alexandru cel Bun. In decurs de mai putin de doua luni, echipa a reusit sa amaneteze 48 de lantisoare si 28 de bratari, producand un prejudiciu total in valoare de aproape 50 milioane lei. Inselaciunea a fost descoperita la mijlocul lunii mai 2002, in urma unui control facut bijuteriilor de Alin Luncasu, administratorul SC Livaliu Com SRL. Ulterior, acesta a depus mai multe plangeri la Politie. Cei zece tineri au putut fi identificati cu multa usurinta, in conditiile in care au prezentat acte de identitate adevarate la casa de amanet. Ionut Stefura a fost trimis in judecata in lipsa, deoarece este plecat in Italia la munca. Tinerii au ascuns mai mult timp parintilor faptul ca sunt cercetati penal pentru acuzatiile de inselaciune si instigare la inselaciune. In cazul in care vor fi gasiti vinovati de acuzatiile ce li se aduc, cei zece risca sa primeasca pedepse cuprinse intre 3 si 15 ani de inchisoare.
(M.H.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1225 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013955 (s)

loading...