News Flash:

Campionatul Mondial de gatit testicule

30 August 2010
2314 Vizualizari | 0 Comentarii
La cea de-a 7-a editie a Campionatului Mondial de gatit testicule, Serbia, participantii pot vedea cum se prepara mancarurile din testicule de taur, camila, strut sau chiar cangur. Cei care au stomacul tare sunt poftiti sa guste din preparate.

"Campionatul acesta insemna distractie, mancare dar si mult curaj", a declarat Ljubomir Erovic, un bucatar sarb, organizator al celor mai ciudate festivaluri gastronomice si autor al unui astfel de retetar.

Testiculele, numite in Serbia si "rinichii albi" contin testosteron, care in conceptia masculilor balcanici, creste libidoul.

"Gulasul din testicule de taur este cel mai bun", a spus Zoltan Levai, castigatorul de anul trecut al campionatului.

Spectatorii pot incerca si specialitatea de pizza sau musaca din testicule . Devoratorii de astfel de preparate le "asezoneaza" cu mult alcool, apoi se racoresc intr-un rau din apropiere.

La Campionat se acorda si un premiu special barbatilor care au dat dovada ca au "testicole" si castigatorul a fost desemnat presedintele american Barack Obama, pentru ca a reusist sa se impuna intr-o perioada dificila de criza economica si politica.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1599 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017388 (s)

loading...