News Flash:

Campionatul National de volei pentru junioare

11 Decembrie 2001
1083 Vizualizari | 0 Comentarii
Trei partide amanate in contul fetelor de la CSS Unirea

Din cauza conditiilor atmosferice neprielnice, ultimele trei jocuri ale echipelor de junioare I si II de la CSS Unirea Iasi au fost amanate. Tinerele voleibaliste antrenate de cuplul Gabriela Copcea - Lucia Chirila vor disputa partidele restante in luna ianuarie 2002, cele trei viitoare adversare fiind CSS Bacau (intr-un joc programat in deplasare), CSS Falticeni (pe teren propriu) si CSS LPS Piatra Neamt (in deplasare). In cadrul Campionatului National de volei pentru junioarele I, echipa ieseana are 7 victorii din tot atatea partide disputate (cinci in tur si doua in retur) si este prima favorita la promovarea la turneul semifinal, acolo unde vor ajunge doar primele doua clasate din grupa Moldovei. Lotul complet al echipei iesene este alcatuit din Ancuta Visan (componenta si a echipei de senioare Penicilina), Daniela Dulcianu, Maria Belcescu, Daniela Pantelimon, Ioana Cotiuga, Romina Onofras, Irina Ciocan, Ilona Iordache, Alina Dulcianu, Nicoleta Neamtu, Maria Schender (fiica antrenorului de handbal Costel Schender) si Ana Sanghie.
In cadrul Campionatului National de volei pentru junioarele II, CSS Unirea Iasi a obtinut in acest sezon sase victorii, in cele sapte partide disputate, singura infrangere fiind inregistrata in deplasare, la Botosani. In retur, echipa din Botosani a pierdut insa la Iasi si in acest fel elevele Luciei Chirila si Gabrielei Copcea au recuperat insuccesul din tur. Cu mentiunea ca o parte dintre junioarele I au evoluat si la formatia junioarelor II (varsta si regulamentul permit acest lucru), sa mentionam lotul celor "mici" de la CSS Unirea, cele care au dus greul in acest campionat: Irina Ciocan, Daniela Pantelimon, Romina Onofras, Ilona Iordache, Alina Dulcianu, Oana Iordache, Alexandra Subtirelu, Florentina Stefanescu si Simona Maxim.
In continuare, prof. Gabriela Copcea ne-a declarat: "Este foarte bine ca cele trei partide restante se vor disputa in luna ianuarie a anului viitor, deoarece vom folosi acea perioada ca un stagiu de pregatire pentru turneul semifinal, care este programat de-abia in luna martie".
In final, va reamintim ca miercuri, in cadrul "Top Teams Cup", senioarele de la Penicilina vor evolua impotriva portughezelor de la Castelo Da Maia GC, meciul fiind programat de la ora 14, in Sala Polivalenta. Astazi, tot de la ora 14 si tot in incinta Salii Polivalente iesene, antrenorul emerit Nicu Roibescu va organiza o conferinta de presa pe teme voleibalistice.
Dan TEODORESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1775 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021173 (s)

loading...