News Flash:

Candidatii nu s-au zgarcit in campania electorala

11 Mai 2000
710 Vizualizari | 0 Comentarii
Conform statisticilor, in Romania sunt 7,5 milioane de saraci, din care 2,5 milioane sunt si mai saraci decat ceilalti saraci, adica se afla intr-o "stare severa de saracie". In cazul acestora, pragul saraciei este de sub 40% din consumul mediu al unui adult. Cea mai inalta rata a saraciei este inregistrata in judetele componente Regiunii Nord-Est. La ora actuala, aproximativ jumatate din populatia judetului Iasi, respectiv 400.000 de persoane, se afla sub pragul saraciei.
Indiferent de situatia socio-economica a zonei, pentru a ajunge la functiile ravnite, unii candidati inscrisi in cursa pentru alegerile locale au aruncat in campania electorala zeci de mii de dolari. Deocamdata, in topul partidelor se afla "trandafirasii" si "moldovenii". Pentru campania electorala a candidatului la functia de primar al municipiului Iasi, PDSR s-a angajat, pana in prezent, cu cheltuieli de 100.000 de dolari (doua miliarde de lei); un alt candidat, insa din partea PD, si-a permis sa faca cheltuieli de imagine de aproximativ 60.000 de dolari (1,2 miliarde de lei). In cazul acestui pretendent la scaunul din Palatul Roznovanu, care intamplator este si directorul RAJAC, surse apropiate regiei spun ca facturile cu materialele consumabile ale regiei sunt incarcate tocmai pentru a acoperi cheltuielile campaniei electorale. Nici veniturile candidatului celor trei trandafiri nu sunt de ignorat, mai ales ca acesta se mandreste cu faptul ca a reprezentat Iasul in Parlamentul Romaniei, iar in timpul sau liber a reusit sa devina un prosper om de afaceri - manager al Comat.
Chiar nu este deloc suprinzator faptul ca amandoi sunt egalati de reprezentantul "moldovenilor" - Constantin Simirad, care, sub masca modestiei, a avut grija pentru campania sa electorala sa stranga cam aceeasi suma ca PDSR. In ceea ce priveste provenienta surselor financiare ale PM, acestea vor putea fi dezvaluite in momentul in care dictatura Simirad se va sfarsi.
SORIN ALEXA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1679 (s) | 24 queries | Mysql time :0.022381 (s)

loading...