News Flash:

Capri - Frumusetea imperiala a Insulei albastre - GALERIE FOTO

7 Mai 2010
3150 Vizualizari | 0 Comentarii
Candva loc grandios al placerilor pentru împaratii romani, astazi locul de evadare cel mai fascinant de pe tarmul Italiei, Capri este o insula stacoasa, la intrarea dinspre sud în Golful Napoli. Orasul este ca un decor maur de opera, cu case albe stralucitoare, piete micute si strazi medievale înguste presarate cu flori. In pesterile calcaroase ale insulei au fost gasite numeroase urme de locuire din preistoric si neolitic. Capri se afla in Golful Napoli, intre Capo Miseno si Amalfi. Aceasta mica insula are o populatie de doar 12.000 de locuitori (cat cea a orasului Sinaia), dar este vizitata anual de aproape jumatate de milion de turisti. Descoperita din timpuri stravechi, Capri nu a incetat niciodata sa exercite o atractie fantastica pentru turistii tuturor secolelor. Datorita originii sale calcaroase, relieful este unul spectaculos, cu stanci iesite din mare, faleze abrupte si arcuri naturale. Acest peisaj desprins parca dintr-un tablou exotic este completat de o vegetatie luxurianta, ametitoare si incredibil de bogata. Adaugati case luxoase construite in trepte, stradute abrupte, gradini si sosele suspendate, magazine si buticuri de lux cu aer medieval, un castel, vile romane si ruine grecesti, iahturi si vase de croaziera si imaginea formata tot nu va atinge frumusetea realitatii.
Initial, insula a fost colonizata de greci, însa istoria acestui mic paradis este legata mai cu seama de împaratul Augustus care, în anul 29 î. Hr., avea sa cumpere mica insula (de doar 10 km²) de la orasul Napoli, în schimbul insulei Ischia, fiind cucerit definitiv de splendoarea acestui loc. La fel de fascinat s-a dovedit a fi si succesorul sau, împaratul Tiberius - atat de fascinat, încat a construit pe acest taram magic 12 vile în onoarea celor 12 zei ai Olimpului, cu siguranta în semn de gratitudine pentru unicitatea insulei Capri. Evident, prezenta celor doua personalitati istorice a avut o influenta covarsitoare asupra arhitecturii insulei si totodata asupra dezvoltarii urbane. Bourbonii secolului al XVIII-lea veneau aici la vanatoare de prepelite, iar un secol mai tarziu, artisti, poeti si personalitati economice (Krupp, Axel Munthe si altii) si-au gasit inspiratia sau odihna pe plajele calcaroase ale insulei. Astazi, Capri reprezinta una dintre cele mai exclusiviste, dar si stilate obiective ale mapamondului.
Aceasta bijuterie a Marii Tireniene are doua repere importante: orasele Capri, la est, si Anacapri, situat pe coasta de vest, si care, alaturi de portul Marina Grande, ofera turistilor atat obiective istorice precum muzee, vile din perioada romana, ruine grecesti, parcuri si gradini, cat si restaurante cu specific, cluburi, discoteci, boutique-uri, centre spa etc. Desi nu reprezinta o destinatie accesibila tuturor, localnicii sunt adevarati maestri în arta ospitalitatii, ei sunt la fel de primitori si exigenti, indiferent de clasa sociala a oaspetilor.

Relaxare, natura si shopping

Insula Capri, aflata in Marea Tireniana, are doua orase principale: Capri, localitate aflata pe coasta de est, si Anacapri, orasel situat pe coasta de vest. Cele doua orase sunt unite de 784 de trepte sapate in stanca, urcate si coborate ca intr-un ritual de majoritatea turistilor veniti aici. Farmecul si magia acestei insule nu constau numai in peisajele de o frumusete divina, ci si in numeroasele facilitati turistice care au urcat acest nume in topul destinatiilor de lux. Principala activitate este turismul – pe aceasta insula care masoara sase kilometri lungime si doi latime exista peste 50 de hoteluri! Cele doua orase principale, precum si portul Marina Grande, situat pe coasta de nord, sunt pline de muzee, restaurante, parcuri, gradini, centre Spa, cluburi, discoteci, localuri pitoresti, crame, parfumerii sau mici buticuri cu produse traditionale.

Natura: suprema provocare

Grota Albastra (Grotta Azzura) este atractia suprema a insulei. Aceasta minune a naturii se afla in apropierea orasului Anacapri si a reprezentat mult timp, pentru localnici, un loc primejdios. Secole de-a randul s-a crezut ca insula este lacasul spiritelor rele, al duhurilor nevazute sau refugiul piratilor cu sange rece, dar fara scrupule. Grotta Azzura este o pestera naturala umpluta pe jumatate cu apa. Vizitarea ei se face doar in barci speciale, care pot fi inchiriate din micul port din apropiere. Frumusetea acestei grote consta in efectele superbe pe care lumina le are asupra peretilor si valurilor. Razele soarelui nu patrund aici direct, ci se reflecta in apa. Din nefericire, Grotta Azzura nu poate fi vizitata decat atunci cand marea este foarte linistita.

Cei trei zei de calcar

O alta emblema naturala a insulei Capri este I Faraglioni – cele trei stanci cu o inaltime de aproximativ 100 de metri, formate in urma cutremurelor si eroziunii marine sau eoliene. Stancile se ridica abrupt din mare si dau peisajului o nota puternica de basm. Prima are 109 metri inaltime si este cunoscuta sub numele de Stella (Steaua). Este unita de tarm printr-un istm. A doua masoara 81 metri n inaltime si este strabatuta de un tunel lung de 60 metri. A treia, Lacota, are 104 metri inaltime si constituie lacasul cunoscutei soparle albastre. Frumusetea si forma lor ciudata au nascut de-a lungul secolelor numeroase legende printre localnicii si vizitatorii insulei. Astazi, turistii pot vedea indeaproape cele trei formatiuni calcaroase cu ajutorul barcilor speciale care fac curse regulate in jurul mamutilor de piatra. Pretul unui bilet este de minim 15 euro.

Atractiile istoriei

Dintre obiectivele care trebuie musai vazute pe aceasta insula trebuie mentionate Gradinile lui Augustus, Vila Jovis – una dintre cladirile construite de imparatul Tiberius, Villa Malaparte - construita in secolul XX, Vila San Michelle – construita de scriitorul suedez Axel Munthe, Marina Piccola sau Portul Mic - unde se afla Turnul Sarazinilor, si Grota Ferigilor, precum si Via Krupp – un drum care a capatat de-a lungul deceniilor titulatura de "cel mai frumos drum din lume". Monte Solaro reprezinta cel mai înalt punct al insulei (589 m) si este situat în centrul orasului Anacapri. Se poate ajunge în varf atat per pedes, în aproximativ o ora si jumatate, cat si cu funicularul, în doar 12 minute. Odata ajuns sus, ai posibilitatea sa te bucuri de o panorama splendida asupra întregii insule si nu numai, deoarece în departare poti usor întrezari Coasta Amalfi, Muntii Calabriei, Peninii, Golful Neapole, Peninsula Sorrento, InsuleleIschia si Procida. Tot aici se afla si ruinele cetatii "Fortino di Bruto", construita la începutul sec. al XIX-lea, în timpul razboaielor napoleoniene.

Galerie Foto

Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1738 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019078 (s)

loading...