News Flash:

Carne expusa la vanzare, fara control sanitar veterinar

3 Mai 2002
1204 Vizualizari | 0 Comentarii
Apropierea Sarbatorilor de Paste duce, inevitabil, la aparitia prin piete a unor comercianti ce expun la vanzare produse pentru care nu poseda documente sau incearca sa vanda produse agro-alimentare la preturi mai mari decat cele practicate de vanzatorii autorizati. De aceea, pe langa obisnuitele activitati de prevenire a infractionalitatii, politistii sunt zi de zi in pietele agro-alimentare si prin imprejurimile acestora, pentru a-i depista pe cei care comercializeaza ilicit produse. Astfel, in plasa oamenilor legii au cazut: Romeo Andrei (48 de ani) care comercializa produse alimentare fara a avea autorizatie de functionare, Petru Colipra (42 de ani) care comercializa carne de miel fara a avea certificat de producator, si Paula Magureanu (32 de ani) care comercializa lumanari fara a poseda autorizatie in acest sens de la Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Pe langa vanzatorii care nu aveau documente de insotire a marfii, politistii au mai gasit si comercianti care achizitionau marfa de la unele puncte de desfacere, pe care o vindeau ulterior la suprapret in piete. Un astfel de caz a fost descoperit in Piata Alexandru cel Bun, de unde oamenii legii au confiscat marfa in valoare de 1,5 milioane de lei de la Mariana Ciobanu (41 de ani), care vindea mai multe tipuri de esenta, la un pret de trei ori mai mare decat cel al producatorului.
In toate cazurile depistate, politistii au confiscat marfurile, iar pe comercianti i-au sanctionat cu amenzi la Legea 12/1990.
Administratorul macelariei "Ariadna", din comuna Tomesti, a fost amendat de catre inspectorii din cadrul Directiei Sanitar Veterinare, deoarece vindea carne de vitel fara ca aceasta sa fie verificata sanitar veterinar. Doar 60 de kg de carne au fost confiscate, pentru ca administratorul reusise sa comercializeze o parte din cantitate. "Din verificarile noastre, administratorul Constantin Mihaita cumparase carnea de la un cetatean Mastalieru, din comuna Holboca. Am recoltat probe pentru analize. Mai mult, administratorul avea la vanzare si carne tocata, lucru care este interzis in macelarii. Personalul macelariei nu avea carnet de sanatate si echipament de protectie. Constantin Mihaita a primit o amenda contraventionala in valoare de trei milioane de lei. Nici patronul macelariei "Dinirafarm", din cartierul Nicolina, nu a scapat fara amenda. Acesta expunea tavile cu carne tocata direct pe tejghea, sub influenta razelor solare. Astfel, existand pericolul contaminarii produsului de catre cumparatori. Alte sanctiuni au fost aplicate administratorilor societatilor "Lumina" si "Doi Prieteni", care, alaturi de produsele lactate si pestele din galantare, au expus cartofi si ciuperci. (A.M., M.O.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2213 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021301 (s)

loading...