News Flash:

Cartierul de vile din Bucium prinde contur

24 Noiembrie 2002
1355 Vizualizari | 0 Comentarii
Cea mai inovatoare idee in domeniul imobiliar din Iasi, cartierul de vile din Bucium, a inceput sa prinda contur. Proiectul a fost demarat in luna februarie a acestui an. Dupa 12 ani de haos si lipsa de organizare in constructii, si Iasul adopta prin intermediul firmelor CD - Total Srl si SC Moldrom SA, conceptul de cartier rezidential. Asemenea zone, in care au fost construite locuinte la standarde occidentale si care formeaza adevarate oaze in vecinatatea constructiilor cu influenta sovietica mai exista si in orasele Bucuresti, Timisoara si Targu Mures.
Proiectul conceput de Inginerul Radu Botez reprezinta o idee solida in domeniu, pentru ca piata Iasului are un potential imens in privinta constructiilor de locuinte. In luna februarie a anului 2002 a fost efectuat un studiu de piata in ideea punerii in aplicare a proiectului. Lucrarile au inceput efectiv in luna iulie a acestui an, dupa ce doua luni au fost necesare, obtinerii avizelor si a autorizatiilor.
Santierul se intinde pe o suprafata de 1,5 Ha intr-o locatie deosebita, pe Dealul Bucium. Amplasarea acestui cartier nu este intamplatoare, zona fiind foarte atragatoare prin peisajul deosebit dar si pentru siguranta constructiilor. Studiul geotehnic a demonstrat ca aici exista un teren favorabil executiei unor cladiri chiar si cu mai multe nivele.
Odata cu lansarea ideii de a construi un cartier rezidential in Iasi au existat numerosi potentiali beneficiari. Proiectele vilelor si ampalsarea acestora au fost realizate in urma discutiilor directe cu clientii. Arhitectii au realizat in prima faza, cinci modele de case, acestea fiind tipurile de baza dupa care fiecare viitor proprietar se poate ghida. In functie de necesitatile femiliale ale fiecaruia ,in functie de gusturi dar mai ales in functie de posibilitatile financiare, aceste cinci modele pot fi dezvoltate sau restranse. Fiecare casa are personalitatea sa, nu vor exista case la fel, dar toate se vor integra prin aspect, confort si bun gust in peisajul arhitectural al zonei. In prezent exista noua case in faza de executie dintre care patru au ajuns in faza de acoperis.
In conditiile in care societatile CD - Total si Sc Moldrom executa lucrarile de constructie si finisaj cu cele mai bune materiale existente pe piata, preturile vilelor din zona rezidentiala sunt mai mult decat avantajoase. Astfel, o cladire la standarde occidentale poate fi achizitionata pornind de la suma de 40000 de USD, adica aproape cat costa un apartament mai bun in centrul orasului. Avantajele achizitionarii unei astfel de case, "la cheie" sunt de necontestat. Aici familiile se bucura de confort sporit, siguranta, lipsa zgomotului si a poluarii orasului cat si de o priveliste deosebita. Panourile antifonice montate la strada vor aduce un spor de liniste in zona. Cartierul de vile din Bucium va avea implementate si alte concepte occidentale de locuit. Se doreste crearea unui spatiu aerisit, cat mai liber. Gardurile vor fi de dimensiuni mici ele nemaiavand rolul de impiedicare a efractiilor, ci numai de conturare a curtilor. Zona va fi foarte sigura pentru ca la intrare va exista o bariera ce limiteaza accesul persoanelor straine.
Cei care isi vor cumpara aici o casa vor avea posibilitatea de a-si alege vecinii in functie de preferinte. Astfel, eventualele conflicte si neintelegeri sunt evitate. Se spune ca daca ai un vecin bun, ai o viata linistita. Si cu siguranta vilele din Bucium vor asigura proprietarilor o viata linistita.
(Stefan BODOGA)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1689 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020462 (s)

loading...