News Flash:

"Casa Grig", falimentata de nepriceperea administratorului

29 Aprilie 1999
1729 Vizualizari | 0 Comentarii
•Sustine conducerea Bancii Agricole, acuzata anterior de patronul acestei societati ca ar fi principalul raspunzator al dezastrului financiar in care a ajuns firma

Saptamina trecuta, "Ziua de Iasi" a prezentat opinia administratorului Casa Grig SRL, Grigore Abuhnoaie, exprimata pe parcursul unei conferinte de presa, in privinta motivelor care au dus la falimentarea amintitei societati. Abuhnoaie arata ca, prin retragerea repetata a creditarilor acordate Casei Grig, Banca Agricola este principalul vinovat de dezastrul financiar al firmei sale. Intrucit la momentul respectiv nu am gasit si un exponent al punctului de vedere al acestei institutii bancare, revenim acum cu explicatiile oferite de directorul BASA, Elena Stavarache.
"Domnul Abuhnoaie afirma ca Banca Agricola nu i-a acordat nici un credit. Dinsul este de parere ca Banca Agricola a falimentat Casa Grig. Mai mult, administratorul societatii Grig SRL a declarat presei ca Banca Agricola a intocmit un contract de creditare cu firma sa in care au fost trecute ca garantie, fara stirea sa, apartamentul si autoturismul sau. Este dreptul domnului Abuhnoaie sa-si spuna parerea, dar declaratiile pe care le-a facut presei contin neadevaruri. Eu nu cred ca un asemenea lucru s-ar fi putut intimpla. Contractul respectiv, pe care figureaza, intr-adevar, atit casa, cit si masina domnului Abuhnoaiei, a fost autentificat la notariat si este semnat chiar de domnul Abuhnoaiei. Documentul a fost verificat si la Parchet si nu a fost constatata vreo ilegalitate, astfel incit dosarul a fost clasat. Casa Grig a beneficiat in toate cele patru contracte mentionate de toate creditele. Insa trebuie sa se tina seama si de faptul ca, din 1994, Casa Grig a rambursat numai 17 milioane de lei. In ce priveste creditul in care la garantii au fost trecute apartamentul si autoturismul, acesta a fost obtinut de Abuhnoaie in urma unei audiente la Guvern, in conditii derogatorii si a fost acordat cu dobina pietei si nu cu dobinda subventionata. S-a luat in garantie apartamentul pentru ca deja Casa Grig avea credite restante si nu avea garantii pentru a-i mai fi acordat vreun credit".
In problema sistarii creditarilor, la rindul sau, conducerea Bancii Agricole invinuieste firma lui Abuhnoaie ca nu si-a respectat conditiile contractuale. Directorul Elena Stavarache ne-a explicat ca, pe masura derularii contractului de creditare, societatea Grig SRL avea si rambursari. "In momentul in care prima rata nu a fost rambursata, nu a mai fost creditata. Apoi, contrar prevederilor contractuale, Casa Grig a efectuat cheltuieli pentru extinderea activitatii agricole si pentru ferma de la Victoria, desi creditul a fost acordat numai pentru ferma de la Coarnele Caprei. Au fost achitate datorii ce nu privesc activitatea fermei, cum ar fi unele datorii ale firmei Casa Grig catre Romsilva. Contractul mai stipula ca toate operatiunile de casa si platile se vor efectua numai prin Banca Agricola, lucru nerespectat de domnul Abuhnoaie. La semnarea contractului, care prevede ca, in cazul existentei unor conturi la alte banci, firma se obliga sa le inchida, administratorul Casa Grig SRL a declarat ca firma nu are conturi la alte banci, lucru neadevarat. Iata motivele pentru care creditarea a fost sistata", a aratat Elena Stavarache. Una din problemele abordate in cadrul conferintei de presa organizate de Casa Grig a fost imposibilitatea firmei de a mai asigura securitatea obiectivelor ce constituiau patrimoniul acesteia, in urma falimentului. Grigore Abuhnoaie a trimis bancii o instiintare prin care explica aceasta si sugera institutiei bancare sa ia asupra sa problema pazei bunurilor in cauza. In replica, directorul Elena Stavarache a aratat ca paza bunurilor ce constituie garantia este atribuita, in baza contractului de creditare, societatii care primeste creditul. In final, conducerea bancii a explicat ca nu se poate considera vinovata de falimentarea unei firme care a fost stearsa de pe firmamentul economiei iesene datorita inabilitatii manageriale a administratorului.
Sorin CHIRIAC
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2272 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018988 (s)