News Flash:

Casatorie regala in Danemarca

24 Mai 2008
2701 Vizualizari | 0 Comentarii
Marie Cavallier si printul Joachim
• Printul Joachim al Danemarcei se casatoreste, astazi, cu o frantuzoaica de rand • Dupa nunta, Marie Cavallier, in varsta de 31 de ani, va purta titlul de Alteta sa regala, printesa Marie • Printul Joachim, al patrulea in ordinea succesiunii la tronul Danemarcei, a divortat in aprilie 2005 de printesa Alexandra, originara din Hong Kong, cu care are doi copii, printii Nikolai si Felix • Fosta sotie a printului Joachim, printesa Alexandra, recasatorita cu un fotograf danez, nu a fost invitata la petrecerea de nunta

Danezii sarbatoresc astazi nunta printului Joachim, mezinul reginei Margrethe, cu o tanara frantuzoaica fara titluri nobile, Marie Cavallier, care va deveni astfel noua printesa a Danemarcei. Dupa nunta, Marie Cavallier, in varsta de 31 de ani, va purta titlul de Alteta sa regala, printesa Marie, potrivit Palatului regal. Viitorul sau socru, printul consort Henrik, conte de Labor de Monpezat, a fost tot o persoana fara titluri nobiliare. Originar din sud-vestul Frantei, acesta s-a casatorit cu printesa mostenitoare Margrethe in iunie 1967. Ceremonia de casatorie a lui Joachim, in varsta de 38 de ani, si a Mariei Agathe Odile Cavallier, va avea loc la biserica Moegeltoender, construita in urma cu opt secole in sud-vestul regatului, in apropiere de castelul din Schackenborg, resedinta cuplului. Printul Joachim, al patrulea in ordinea succesiunii la tronul Danemarcei, a divortat in aprilie 2005 de printesa Alexandra, originara din Hong Kong, cu care are doi copii, printii Nikolai si Felix. Cei doi au fost casatoriti aproape 10 ani.

Cum s-au cunoscut

Spre deosebire de prima nunta, foarte fastuoasa, a doua ceremonie de casatorie va avea loc intr-un cadru privat, la ea participand doar 300 de invitati. Intr-o emisiune televizata difuzata in urma cu o saptamana, Marie a povestit ca l-a cunoscut in primavara anului 2005 pe printul Joachim, din intamplare, in timpul unui pranz de vanatoare in Danemarca, unde acesta era singurul vorbitor de limba franceza. Cei doi s-au revazut in toamna aceluiasi an, la Geneva, unde Marie locuia cu mama sa, Francoise, si socrul acesteia, Christian Grassiot. Insa relatia s-a destramat in vara anului urmator. Marie spune ca a avut nevoie de timp pentru a reflecta la ideea de a parasi totul pentru a merge intr-o tara straina si a avea o relatie cu o personalitate regala. Cei doi si-au reluat relatia in decembrie 2006, iar in toamna anului 2007 si-au anuntat logodna. Fosta sotie a printului Joachim, printesa Alexandra, recasatorita cu un fotograf danez, nu a fost invitata la petrecerea de nunta, care va fi difuzata de posturile nationale DR1, TV2. Copiii sai, insa, vor fi martorii mirilor la biserica. Marie Cavallier, care este catolica, va deveni membra a Bisericii evanghelice luterane a Danemarcei. De asemenea, Cavallier va renunta la cetatenia franceza in favoarea celei daneze, potrivit regulilor casei regale.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2109 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018333 (s)

loading...