News Flash:

Cazul Varga si Balan, pasat la FRF

17 Martie 2010
534 Vizualizari | 0 Comentarii
Tiberiu Balan
Liga Profesionista de Fotbal si-a declinat competenta pentru a judeca transferurile jucatorilor Dacian Varga si Tiberiu Balan la Rapid, iar cazul va fi judecat de Comisia pentru Solutionarea Litigiilor din cadrul FRF. "FC Timisoara vs. FC Rapid Bucuresti SA – constatare valabilitate drept de joc in cazul jucatorilor VARGA DACIAN si BALAN TIBERIU – admite in parte exceptia lipsei competentei materiale a comisiei; disjunge capetele II si III din contestatie; declina competenta in favoarea CNSL a FRF pentru capatul de cerere II si suspenda judecarea pentru capatul de cerere III pana la solutionarea capatului de cerere II de catre CNSL a FRF", se arata intr-un comunicat de presa al LPF. Mutarea cazului la Federatia Romana de Fotbal pare a fi in avantajul giulestenilor. Relatiile dintre FRF si Timisoara au fost extrem de tensionate, iar, intr-o declaratie acordata marti, Mircea Sandu a lasat sa se inteleaga care va fi finalizarea cazului: "Nimeni nu a gresit nimic". In plus, Mircea Sandu are o relatie stransa de prietenie cu Nae Manea, antrenorul Rapidului, acest factor putand conta decisiv. Totusi, o decizie finala o va da Liga Profesionista de Fotbal, aflata in stranse relatii cu clubul de pe Bega. Dumitru Dragomir a declarat ca scandalul dintre Poli Timisoara si Rapid pe marginea transferurilor lui Varga si Balan a fost doar o cursa intinsa lui George Copos, iar banatenii nu au cum sa piarda procesul, Rapid putand sa aiba mari probleme legale. "Iancu are dreptate, documentele curg si daca se ajunge la proces va fi deranj mare. Doamne fereste sa ajunga hartiile la Procuratura, nu stiu ce s-ar putea intampla", a declarat Dragomir. "Acest caz a fost o cursa pentru Copos, i s-a intins o cursa. Este o prostie. Legat de Varga si Balan ei nu vor putea juca la Rapid pe durata procesului, dar se pot intoarce pe teren la Sportul, in Liga 2. Se anuleaza transferul si pot juca mai departe".
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2090 (s) | 24 queries | Mysql time :0.034654 (s)

loading...