News Flash:

Ce costuri ascunse au cele mai ieftine vacante externe de Paste?

27 Martie 2010
714 Vizualizari | 0 Comentarii
Tariful final al vacantelor externe ieftine de Paste este mai mare decat cel declarat de agentiile de turism. Diferenta de pret se gaseste în costul taxelor de aeroport, al taxelor de transfer, în transportul local, bacsisuri (în anumite destinatii obligatorii) sau taxele pentru vizitarea obiectivelor turistice din programul calatoriei. Intra si afla cat te costa în realitate sa mergi de Paste în Israel, Grecia sau Tenerife.
Pretul final al celor mai ieftine circuite de Paste în Israel este, în medie, cu 180 de euro mai mare decat cel afisat explicit de agentiile de turism. Tariful final mai urca daca se strang mai putin de 35 de turisti pentru o calatorie. O vacanta de Paste ieftina în Tenerife este cu 257 de euro în medie mai scumpa decat pretul afisat de agentie, în timp ce un sejur în Grecia sare doar cu 43 de euro peste pretul de agentie.
O saptamana prin Israel va costa de la 800 de euro, cu toate cheltuielile incluse, aproape dublu fata de orice alta perioada a anului, la fel de mult cat o vacanta mai exotica în Tenerife, în timp ce pentru un circuit de 8 zile prin Grecia platesti circa 300 de euro.

Daca pari suspect, israelienii te întorc din drum

Nu te bucura înainte sa ajungi la destinatie, chiar daca ai achitat calatoria. S-ar putea ca israelienii sa te trimita înapoi, înainte de a fi apucat sa vezi ceva din obiectivele promise!
“Autoritatile israeliene îsi rezerva dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricarei persoane care nu prezinta suficienta încredere. Agentia organizatoare nu poate fi facuta raspunzatoare pentru astfel de situatii ce nu pot fi depistate anterior plecarii. Turistul îsi asuma riscurile de a-i fi refuzata intrarea si de aceea este obligat sa informeze agentia asupra oricarui incident petrecut în afara granitelor Romaniei, precum si asupra oricarei tangente pe care o are cu statul Israel”, se precizeaza pe site-urile agentiilor de turism care opereaza circuite în Israel.

“Solidaritate” a cel putin 35 de turisti pentru preturi mici

E foarte important de stiut ca tariful este valabil doar pentru un grup de minimum 35 de clienti (cu exceptia agentiei Europa Travel, în cazul careia numarul minim de turisti pentru a demara calatoria e de 40, si a agentiei Best Holidays, care practica tariful standard pentru grupuri de 30). Daca grupul care pleaca spre Israel e mai mic de 35 de membri, tariful va urca, dar nu se specifica pe site-urile agentiilor cu ce procent.

Care sunt cele mai ieftine oferte de Paste în Israel?

1. Alida Holiday: pret de vitrina 549 de euro, pret final 714 euro!

Un circuit de 8 zile prin Ierusalim, Marea Moarta, Drumul Crucii si Sfantul Mormant va costa în total 714 euro. Insa oferta agentiei are un pret mai seducator, de doar 549 de euro. Tariful agentiei acopera transportul cu avionul si cazarea cu demipensiune. In afara de cei 549 de euro, veti mai achita înca 180 de euro pentru taxele de aeroport, bacsisuri (care sunt obligatorii în Israel) si taxiuri la obiectivele turistice vizitate (obligatorii).

2. Europa Travel: pret de vitrina 556 de euro, pret final 780 euro

Agentia ofera un circuit de 8 zile în Israel pentru 565 de euro. Tariful acopera 7 nopti cazare cu mic dejun în hoteluri de 3 si 4 stele, cina si transportul cu autocarul în Israel. Pretul nu include însa taxa de aeroport (125 de euro), tips-uri de 30 de euro, asigurare medicala (10 euro) si taxa de intrare la obiectivele turistice de 45 de euro. In total, calatoria la Ierusalim va costa 780 de euro. Prin urmare, veti mai achita înca 215 euro fata de tariful de la agentie. Din itinerariu fac parte Bethleem, Nazaret, Marea Moarta si Haifa.

3. Best Holidays: pret de vitrina 650 de euro, pret final 800 euro

Un circuit silimar este oferit de agentia Best Holidays. Tariful (650 de euro) acopera cazare pentru 7 nopti în hoteluri de 3 si 4 stele, demipensiune, transport cu autocarul în Israel si vizitele la obiectivele turistice. Tariful nu include taxele de aeroport, asigurarea medicala, bacsisurile. In total, veti plati 800 de euro pentru vacanta de Paste la Ierusalim.

4. Agentia Paralela 45: pret de vitrina 795 de euro, pret final 970 euro

Un circuit de 7 zile în Israel, operat prin agentia Paralela 45 va costa 795 de euro. Tariful acopera cazare (6 nopti) în hoteluri de 3 si 4 stele, cina, transport cu avionul pe ruta Bucuresti-Tel Aviv si retur, transport cu autocarul în Israel, dar si intrarile la obiectivele prinse în program. Tariful nu acopera taxele de aeroport (155 euro), tips-urile locale (obligatorii-20 de euro) si asigurarea medicala. Prin urmare, vacanta de Paste în Israel va costa în total 970 de euro. Veti merge la Zidul Plangerii si veti putea participa la slujba din noaptea Invierii la Biserica Romaneasca din Ierusalim. Printre obiectivele pe care le veti vizita se numara Gradina Getsimani, cel mai vechi oras din lume (Ierihon), Marea Moarta, Nazaret si gradinile suspendate din Haifa.

Grecia, accesibila de Paste pentru circa 300 de euro. Cu toate taxele incluse

Grecia este o destinatie interesanta de Paste. Cel putin daca analizam ofertelor agentiilor din plan local. Diferenta între pretul declarat de agentie si costul final e de 43 de euro, în medie.

1. Ellada Travel: pret de vitrina 295 de euro, pret final 315 euro

Un circuit de 8 zile la Muntele Athos, Salonic, Meteora, Atena, Oracolul de la Delfi va costa 295 de euro. Pretul acopera cazare la hoteluri de 2,3 stele, demipensiune, transport cu autocarul, dar nu si intrarea la obiectivele turistice din program (nu stim cat costa) si nici croaziera la Muntele Athos (20 de euro).

2. Christian Tour: pret de vitrina 242 de euro, pret final 307 euro

Tot pentru Grecia, agentia de turism Christian Tour vine cu o oferta de 242 de euro pentru 5 zile în satul Ouranoupoli, din peninsula Halkidiki. Satul situat în proximitatea muntelui Athos este izolat si înca neinvadat de turismul de masa. Tariful acopera transport cu autocarul, cazare la un hotel de 3 stele, demipensiune. Pretul sejurului nu include asigurarea medicala, intrarea la obiectivele turistice ori cina, care depasesc 65 de euro. Veti achita în total peste 307 euro.


Pentru un sejur în Tenerife veti mai achita între 134 si 379 de euro fata de tariful de baza!

1. Carpe Diem Travel: pret de vitrina: 343 de euro, pret real 722 de euro

Agentia de turism Carpe Diem Travel ofera un sejur de 8 zile în Playas de las Americas din Tenerife care costa 343 de euro. Pretul acopera cazare (în camera dubla, din hotel de 3 stele) cu mic dejun si cina. Tariful nu include transportul, care porneste de la circa 379 de euro cu taxe de aeroport incluse, la care se adauga taxele de transfer hotel-aeroport. In total, pretul unui sejur în Tenerife sare lejer de 722 de euro.

2. Marshal Turism: pret de vitrina: 725 de euro, pret real 854 de euro

Pentru Tenerife, agentia Marshal Turism vine cu o oferta de 7 zile pentru 725 de euro. Ce acopera tariful? Cazare în camera dubla, la un hotel de 3 stele din Tenerife, demipensiune si transport cu avionul Bucuresti-Tenerife Sud si retur. Insa, pretul nu include taxele de aeroport (129 de euro) si asigurarea medicala. In total, veti achita minimum 854 de euro.

3. Europa Travel: pret de vitrina: 679 de euro, pret real 813 euro

Agentia de turism Europa Travel ofera un sejur de 7 zile în Tenerife pentru 679 de euro. Tariful acopera transport cu avionul (cursa charter Tarom Otopeni-Tenerife Sud si retur), cazare în camera dubla, la un hotel de 3 stele si demipensiune.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1737 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019197 (s)

loading...