News Flash:

Ce produse demachiante vi se potrivesc?

29 Septembrie 2010
855 Vizualizari | 0 Comentarii
Ce produse demachiante vi se potrivesc
Magazinele sunt pline de produse cosmetice care mai de care mai eficiente, firmele de profil aducand mereu ceva nou pe piaţă. Sunt sute de produse dintre care trebuie să alegeţi unul singur: cel potrivit ritmului dumneavoastră de viaţă, situaţiilor în care vă aflaţi, dar mai ales tipului dumneavoastră de ten. După cum deja ştiţi, demachierea este primul pas în întreţinerea tenului. Inainte să folosiţi orice tratament cosmetic, cremă sau loţiune minune, este indicat să vă demachiaţi. Dar, pentru rezultate cat mai bune, trebuie să ştiţi ce produse să folosiţi. Noi vă prezentăm opţiunile, iar vouă nu vă rămane decat să o alegi pe cea care ţi se potriveşte.

Laptele

Laptele demachiant este varianta clasică, arhicunoscută şi întotdeauna eficientă. Astăzi, se găseşte în variante îmbunătăţite, fiind comercializat în flacoane-pompă sau bidonaşe de plastic. Este potrivit pentru pielea normală, mixtă, dar şi uscată.

Apa termala

Apa termală este o soluţie rapidă şi eficientă. Printr-o simplă aplicare, ştergeţi şi tonificaţi, dand pielii o senzaţie de prospeţime. Poate fi folosită pentru orice tip de ten, chiar şi pentru cele foarte sensibile.

Spuma

Este foarte uşor de utilizat şi are un efect de uscare a pielii. Este recomandată în special tenului gras şi acneic. Se aplică ca o emulsie pe faţa umedă, spre deosebire de celelalte produse.

Lotiunea tonica

Acest produs a fost creat pentru a reda tonicitatea pielii şi se aplică după demachierea propriu-zisă. Curăţă şi ce a rămas în urma demachierii, dar nu poate fi folosit ca un demachiant propriu-zis.

Servetele demachiante

Sunt soluţii simple, eficient şi mereu la îndemană. Le puteţi folosi oriunde şi oricand. Sunt produse 2 în 1, ce curăţă şi tonifică pielea. Sunt utile în situaţii de urgenţă, dar le puteţi folosi şi zilnic. Aveţi grijă însă să nu conţină alcool pentru că aceste şerveţele vă vor usca excesiv pielea. Alegeţi unele pentru piele sensibilă.

Excesul de sebum duce la formarea punctelor negre

Demachierea zilnică cu produse adecvate este un beneficiu pe care îl aduceţi pielii dumneavostră. Dacă nu obişnuiţi să vă curăţaţi faţa în mod regulat, excesul de sebum duce la formarea punctelor negre şi accelerează ritmul de apariţie a ridurilor. Tenul se încarcă cu impurtăţi şi capătă un aspect neîngrijit, lipsit de tonicitate. Este important să vă demachiaţi de două ori pe zi, dimineaţa, pentru a pregăti pielea pentru machiaj, şi seara, pentru a elimina impurităţile adunate în timpul zilei. Nicio cremă sau loţiune pe care obişnuiţi să o aplicaţi nu va da rezultate, dacă tenul nu este curăţat în prealabil.

laptele apa termala spuma lotiunea tonica servetele demachiante
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2124 (s) | 22 queries | Mysql time :0.065311 (s)

loading...