News Flash:

Ce se ascunde in spatele unui bilet de tramvai ?

16 Aprilie 1999
1287 Vizualizari | 0 Comentarii
•1.430 lei din costul unui bilet RATC de 3.000 lei sint destinati platii salariilor •Sumele alocate muncii vii reprezinta cea mai importanta cheltuiala a RATC Iasi •Costurile energiei electrice si ale combustibilului reprezinta aproape 23% din costul unui bilet de tramvai

La inceputul lunii mai se preconizeaza o noua scumpire a biletului de tramvai, de aceasta data cu 9,3%. Aceasta majorare de tarif nu va fi si ultima pentru ca in aceste zile conducerea Regiei Autonome de Transport in Comun (RATC) Iasi face demersuri pentru o alta crestere, de aceasta data a insesi bazei de calcul a costului.

Mentionam ca tariful pe calatorie este format dintr-o baza de calcul care este indexata periodic in momentul in care inflatia creste cu mai mult de 5%. Teoretic, indexarile nu aduc nici un cistig regiei pentru ca acestea reprezinta doar efectul scumpirilor anterioare ale materiilor prime folosite de RATC: energie electrica, combustibil, anvelope etc. O scumpire reala ar constitui-o doar marirea bazei indexabile a costului biletului, demers facut acum de reprezentantii regiei. Acestia solicita acum modificarea bazei de calcul pentru ca de la 1 ianuarie transportul public din Iasi nu mai este subventionat.

Pina la inceputul anului, RATC primea de la bugetul de stat o suma echivalenta cu jumatate din cheltuielile materiale ale regiei. Consiliul municipal a refuzat subventionarea in continuare a transportului in comun motivind ca nu are fonduri necesare pentru aceasta.

Mentionam ca singurele orase ale tarii, comparabile ca marime cu Iasi, aflate in aceasta situatie sint doar Constanta si Ploiesti, in toate celelalte municipalitatile preluind integral sau partial sarcina acordarii de subventii. Disparind aceasta sursa de venit, regia a fost nevoita sa intocmeasca un program de restructurare care prevede, printre altele, concedierea a 20% din salariati. In afara acestei masuri extreme, conducerea regiei a precizat ca va modifica si structura de cost a biletului, astfel incit aceasta sa reflecte mai corect actuala realitate economica. Structura de cost a biletului o reprezinta ponderea fiecarei cheltuieli in costul calatoriei. In graficul de mai jos prezentam ponderea fiecarei cheltuieli si modul cum au evoluat acestea din 1997 si pina in prezent. Totodata, in grafic mai este figurata si modificarea structurii in cazul in care Ministerul de Finante va aproba solicitarea de majorare a tarifului, ceruta de reprezentantii regiei.

In primul rind surprinde ponderea pe care o au cheltuielile genrate de salarii in totalul cheltuielilor RATC. In anul 1997, jumatate (50,12%) din costul unui bilet de calatorie il reprezentau numai salariile precum si celelate impozite aferente acestora. Procentul acestei cheltuieli a scazut la 47,65% in ianuarie 1999 (adica 1.430 lei dintr-un bilet care costa 3.000 lei) si se preconizeaza sa scada la 42,15% dupa scumpirea biletelor de transport in comun. Dupa salarii, in top-ul cheltuielilor se afla "materialele de intretinere" care reprezentau in 1997 la 13,95%, in ianuarie 1999 la 12,12% si se asteapta sa ajunga dupa scumpire la 14,12%.

Apropiat de acest procent este cel detinut de costurile energiei electrice si termice, ale gazelor naturale si apei. In 1997, dintr-un bilet de tramvai regia aloca 13,21%, acum 14,93% si dupa scumpire 14%. Combustibilul, in ciuda unei estimari nespecializate, are in prezent numai o pondere de 8,42% cu circa doua procente mai mult decit in urma cu doi ani. Pentru reparatii, regia a alocat numai 0,17% in 1997, 0,24% in ianuarie 1997 si intentioneaza sa aloce 0,2% dupa scumpire. "Cheltuielile generale", nespecificate, au o valoare destul de ridicata in structura costului biletului, fiind in prezent de 9,5% din total.

Se observa in aceasta insiruire de cheltuieli ca nu exista nici un capitol destinat dezvoltarii, respectiv unul care sa prevada constituirea unor fonduri care sa asigure un transport in comun mai civilizat in anii care urmeaza. 
constanta ploiesti
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2208 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017927 (s)