News Flash:

Cei mai periculosi criminali ieseni au atacat sentintele magistratilor

20 Iulie 2005
755 Vizualizari | 0 Comentarii
•Radu Murariu, un asasin iesean condamnat de Tribunal la inchisoare pe viata, a facut apel la instanta superioara pentru a nu ramane pana la sfarsitul zilelor in detentie •Murariu a injunghiat un adolescent in cartierul Nicolina •Marian Trofin, un criminal condamnat la 40 de ani de inchisoare pentru omor, este nemultumit de pedeapsa primita •Trofin sustine ca nu este autorul asasinatului de la Complexul Avram Iancu

Radu Marin Murariu, ultimul iesean condamnat la inchisoare pe viata de Tribunal, a ajuns ieri in fata judecatorilor de la Curtea de Apel Iasi in apelul formulat impotriva deciziei initiale. Murariu are 30 de ani si a fost condamnat la executarea unei pedepse cu inchisoarea pe viata deoarece a omorat un adolescent in varsta de 18 ani. Crima s-a petrecut in mai 2004, in cartierul Nicolina, iar victima a fost Adrian Lupu, elev la Scoala de Arte si Meserii de la Grupul Scolar D. Mangeron. "Nu putine au fost cazurile in care Murariu era vazut ca ameninta cu moartea pe cate un vecin. Eu nu am inteles, insa, de ce mi-a omorat baiatul. Nu i-a facut nimic rau si abia daca se cunosteau din vedere", a declarat Florentin Lupu, tatal victimei, imediat dupa comiterea crimei. Scandalul dintre Radu Murariu si Adrian Lupu a inceput imediat dupa ce criminalul a primit o amenda contraventionala pentru un conflict familial. Suspectand ca Politia a fost anuntata de catre Adrian Lupu, Murariu a hotarat ca trebuie sa se razbune. Astfel, dupa ce l-a amenintat, condamnatul a urcat in apartamentul sau si a revenit in strada dupa aproximativ o jumatate de ora, inarmat cu un cutit de bucatarie. S-a apropiat de Adrian Lupu si l-a invitat la o bere, pentru a-l indeparta de grupul de prieteni in care se afla. Ajunsi la coltul blocului, Murariu a scos de la brau cutitul si l-a injunghiat pe Adrian Lupu in piept, cauzandu-i decesul. Locatarii blocului 636 au numai cuvinte frumoase despre Adrian Lupu. Tot ieri, judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au mai analizat o alta nemultumire a unui alt condamnat pentru omor. Este vorba despre dosarul in care Marian Trofin a contestat decizia Tribunalului Iasi prin care a fost condamnat la 40 de ani de inchisoare, pedeapsa din care trebuie sa execute 28 de ani. Trofin a fost acuzat ca l-a omorat pe Valica Bratuleanu, fost paznic la Complexul Comercial Avram Iancu din municipiul Iasi. Procurorii au sustinut ca Trofin, impreuna cu Tiberiu Gasparides, a dat o spargere in acest magazin si in acest context cei doi l-au omorat pe Bratuleanu. De asemenea, ieri si-au exprimat nemultumirea fata de condamnarile primite si trei membri ai clanului Busuioc, cei care si-au omorat tatal. Alaturi de toti acesti criminali, inca doi acuzati de crima isi asteapta pedeapsa. Este vorba despre Mitica Simionescu si Ioan Strut.
Catalin BOACNA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1574 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018393 (s)

loading...