News Flash:

Cerberii din Podu Iloaiei

10 August 2000
1337 Vizualizari | 0 Comentarii
•Politistii - ninja curata judetul •Dupa doua actiuni consecutive ale Detasamentului de Interventie Rapida, targul din Podu Iloaiei a fost curatat de infractori •Vanzatorii se uita la "ninja" ca la niste protectori ireali

In fiecare luni dimineata, la marginea localitatii Podu Iloaiei are loc un targ de vite, care reuneste tarani de prin toate colturile judetului. Dintre sutele de participanti la targ, pana de curand, mai bine de jumatate erau tot felul de smenari, hoti sau indivizi care ridicau taxe de "protectie" de la sateni. In jurul pietei, care era deschisa luni dimineata, se organizase, in ultimul timp, o mica afacere condusa de infractori, ce traiau o saptamana din banii smulsi taranilor veniti la targ. Situatia a fost clarificata de doua actiuni rapide ale Detasamentului de Interventie Rapida, in urma carora targul a fost curatat de infractori.

"Veneau pe la spate si iti furau animalele din caruta"

Dis-de-dimineata, principalul drum care strabate localitatea Podu Iloaiei este invadat de zeci de carute, masini, camioane cu remorca, toate vehiculele fiind supraaglomerate cu oameni si marfuri. Carute pline cu purcei sau cu vite legate din urma, Dacii care se prabusesc sub greutatea sacilor de marfa si sute de oameni cu genti burdusite se inghesuie pentru a-si gasi un loc cu vad bun. Dimineata, deja locul este plin de clienti, care isi vantura privirile in cautarea celui mai bun pret pentru marfa dorita. In obor, taranii incearca sa-si laude animalele, pentru a obtine mai multi bani si nu mai iau in seama "clientii" care se invart in jurul lor. Pentru infractori, situatia din zona era echivalentul unui adevarat rai. Aglomeratia, graba celor din jur si dorinta de a castiga cativa bani in plus ii faceau pe tarani victime sigure chiar si in fata celor mai putin versati dintre ei. "Era de groaza aici pana acum vreo doua saptamani, nu se putea face nimic. Veneau tiganii cu gloata si se invarteau in jurul tau, pana uitai ce este cu tine. Unii te tineau de vorba, iar ceilalti furau pe la spate. Am vazut o data cum au incercat sa-i fure unui taran un sac cu purcei pe care il avea in caruta, chiar din spatele lui. Norocul lui ca i-a observat, dar probabil ca au plecat mai departe, sa fure de la altul", ne-a povestit unul dintre vanzatori. Pentru cei mai indaratnici, care nu puteau fi pacaliti asa de usor, tiganii din Podu Iloaiei au apelat la alte metode. In targ si-au facut aparitia barbati solizi, imbracati in haine de piele, care strangeau bani pentru taxa de protectie. Cine refuza sa plateasca era amenintat ca nu isi va mai putea vinde marfa in Podu Iloaiei sau, pur si simplu, agresat.

Politistii "ninja" au eliberat zona de infractori dupa doua actiuni

Datorita masurilor slabe luate de oficialitatile locale impotriva infractorilor din zona, se ajunsese ca aproape jumatate dintre participantii la targ sa fie hoti. "Veneau, domnule, tot felul de smecherasi de prin Iasi, ca sa faca si ei un ban xcinstita aici. Cum nu erai atent, iti si disparea marfa de sub nas. Mergeau la obor si ii pacaleau pe tarani, nu stiu cum, dar, in loc de cati bani trebuia sa primeasca omul pentru un porc, se trezea ca are in mana ceva maruntis, iar hotul disparea cu animal cu tot. Era aici ca un fel de tabara de antrenament, deoarece veneau de prin tot judetul la furat si se trezeau ca nu mai aveau ce face decat sa se fure si intre ei, fiindca nu mai incapeau unii de altii", a confirmat situatia bizara de la targ un alt vanzator.
Pentru a pune capat odata furturilor si cererilor de taxa de protectie, Inspectoratul Judetean de Politie Iasi si-a trimis in zona Detasamentul de Interventie Rapida. A fost nevoie de numai doua actiuni consecutive ale "mascatilor", care au aparut de aceasta data fara cagule, doar cu niste sepcute negre asortate la combinezoane, pentru ca linistea sa fie instaurata. "Am observat si noi grupurile de ininjax, cum li se spune pe aici, care au facut liniste in targ. Au fost acum doua saptamani si apoi saptamana trecuta, dar acum nu au mai venit. Oricum, de atunci nu prea am mai vazut hoti care sa se invarta printre noi. Acum parca si-au mai facut curaj unul-doi, din cauza ca nu au mai aparut mascatii, dar nu prea au actionat, mai mult au inspectat zona", ne-a povestit un taran. Oamenii stau acum mai linistiti cand vin la targ, dar se gandesc cat va mai dura aceasta situatie, din moment ce "mascatii" au fost iar inlocuiti cu gardieni publici, trimisi acolo pentru a asigura "linistea si ordinea".
Dan BRASOVEANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1419 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018028 (s)

loading...