News Flash:

Cercetatorii au descoperit gena care ne face sa dormim putin, fara a ne simti obositi

17 August 2009
631 Vizualizari | 0 Comentarii
Cercetatorii au descoperit gena care ne face sa dormim putin fara a ne simti obositi
Afisat la ora 19:03

O mutatie genetica rara a genei DEC2, descoperita recent de o echipa de neurologi de la Universitatea California din San Francisco, explica de ce unii oameni au nevoie de doar 4-6 ore de somn pe noapte pentru o odihna optima, informeaza cotidianul francez Le Figaro.
Cele mai multe persoane dorm in medie opt ore pe noapte, dar sunt si unii oameni care, fara a consuma cafea sau alte substante excitante, cu doar sase sau patru ore de somn pe noapte se trezesc odihniti. Conform recentelor descoperiri ale oamenilor de stiinta californieni, acestia din urma ar prezenta o mutatie a genei DEC2, care intervine in ritmul circadian, regland divizia celulara care este responsabila de oxigenarea organismului in timpul somnului.

Echipa de neurologi de la Universitatea California din San Francisco, condusa de profesorul Ying Hui-fu, a studiat fenomenul odihnei nocturne pe un esantion format din 60 de familii americane care au probleme cu somnul si care au acceptat sa doneze o proba de sange. Gena mutanta a fost identificata la o mama si fiica ei care nu au nevoie decat de sase ore de somn pe noapte pentru a se odihni. Aceasta mutatie insa nu a fost identificata si la ceilalti cinci membrii ai familiei, care, ca majoritatea populatiei, dorm in medie opt ore pe noapte.

Mutatia descoperita de Ying Hui-fu si echipa sa de cercetatori este extrem de rara, ea nefiind gasita in ADN-ul a mai mult de 250 de persoane care au fost analizate cu aceasta ocazie. Pentru a proba descoperirea facuta, cercetatorii au injectat gena mutanta unor soareci care, in timp, si-au redus orele de somn.

In 2001 si 2005, oamenii de stiinta californieni s-au facut cunoscuti prin descoperirea unei alte mutatii, a genei Per2, care intervine in ciclul somnului determinand sindromul de somn avansat. Persoanele care sufera de aceasta maladie se odihnesc in medie opt ore pe noapte, ca majoritatea oamenilor, dar perioada lor de somn este decalata in timp. De exemplu ei se culca la ora 18.00 si se trezesc la 3.00 dimineata.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4633 (s) | 24 queries | Mysql time :0.303222 (s)

loading...