News Flash:

Cernobalul inca baga cancer in ieseni

3 Iunie 2010
2918 Vizualizari | 0 Comentarii
Prof dr Eugen Tarcoveanu
• Ipoteza teribila avansata de medici: Cernobalul face inca victime in randul iesenilor • In patru ani, 131 de persoane au fost diagnosticate cu cancer tiroidian • Socanta ipoteza va fi prezentata intr-o reuniune din Italia, la care vor participa, pe langa specialistii ieseni, medici din Italia si China • Iesenii iradiati erau copii la momentul exploziei, iar efectele se vad abia acum

Catastrofa de la Cernobal, unde a explodat unul din reactoarele centralei nucleare in mai 1986, face inca victime in randul iesenilor. Mai multi ieseni sunt afectati de explozie, iar efectele iradierii se vad abia acum. In premiera, aceasta ipoteza tabu pentru majoritatea medicilor va fi sustinuta intr-un congres international. Medicii ieseni de la Spitalul Sf. Spiridon vor participa in timpul acestui sfarsit de saptamana la o reuniune internationala, in probleme care vizeaza cancerul tiroidian. In Romania nu este nici un studiu care sa demonstreze legatura dintre catastrofa de la Cernobal si cancerul tiroidian.

Cifrele spun totul

Medicii sustin ca numarul foarte mare de ieseni care sufera de aceasta afectiune este provocat de iradiere. Cel putin la nivelul Moldovei, iradierea a produs modificari genetice, in urma carora s-au inmultit cazurile de leucemie si cancer tiroidian. Medicii ieseni vor prezenta in Italia propriile statistici, care sunt de-a dreptul ingrijoratoare. Inainte de catastrofa de la Cernobal, numarul persoanelor cu cancer tiroidian era foarte scazut. De exemplu, in perioadele 1975 - 1979 si 1980 - 1984, numarul celor afectati era de 19, respectiv 18. Dupa explozia reactorului nuclear, cifrele practic au explodat. Astfel, in perioada 2005 - 2009, au fost inregistrate 131 cazuri de cancer tiroidian. Statistica se refera exclusiv la Clinica I Chirurgie de la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi. "Vorbim despre cancerul tiroidian la persoanele care acum au aproximativ 30 ani, la care apar acum cazuri mai frecvente. Iradierea a produs tumori maligne ale sangelui, adica leucemie si cancerul tiroidian. Nu putem demonstra, fiindca iradierile produc modificari genetice. Referindu-ne la perioada dupa Cernobal, cert este ca in ultimul timp a crescut incidenta persoanelor afectate de cancerul tiroidian, incidenta care se mentine inca foarte ridicata. In perioada 2005 - 2009, la Clinica I Chirurgie au fost inregistrate 131 persoane, mult mai multe decat inainte de 1986", a declarat prof. dr. Eugen Tarcoveanu, seful Clinicii I de Chirurgie.

Bolnavii au in jur de 30 ani

Cancerul de tiroida a fost cauzat de iodul radioactiv. Dupa catastrofa, Moldova a fost declarata zona endemica de gusa. Aceasta afectiune a aparut in zonele cu continut scazut de iod, astfel ca s-a realizat o profilaxie intensiva cu sare iodata. Acest lucru a avut ca rezultat scaderea numarului persoanelor cu aceasta afectiune. Prin aceasta monitorizare intensiva au fost depistate de timpuriu persoanele cu cancer tiroidian. "Dupa ce s-a declarat zona endemica de gusa, a fost realizata profilaxie cu sare iodata, care a avut ca efect scaderea numarului celor afectati de gusa. Au scazut gusele, dar a crescut in schimb numarul celor cu cancer tiroidian. Partea buna a fost ca cei cu cancer tiroidian au fost depistati inca din fazele timpurii. Astfel, numarul pacientilor care au fost foarte bine tratati depaseste 80 la suta, iar in unele situatii au fost chiar vindecati. Aceste persoane mai pot trai inca 15 - 20 ani. Banuim ca numarul persoanelor cu cancer tiroidian a crescut foarte mult din cauza exploziei de la Cernobal, insa nu se poate demonstra, pentru ca nu s-a facut nici un studiu. Statisticile sunt insa prea clare", a mai precizat profesorul Tarcoveanu. Aceste persoane depistate acum cu aceasta afectiune sunt adulti tineri, care atunci erau copii. In timp, acestia au suferit modificarile genetice si au ajuns abia acum sa fie depistati cu cancer.

Ipoteza va fi sustinuta la Florenta

In perioada 4 - 5 mai, rezultatele studiilor medicilor ieseni sunt prezentate la Florenta, in prezenta universitarilor din Italia si China. Analizele au fost rezultatele unei conlucrari intre medicii de la Chirurgie si cei de la Endocrinologie, din cadrul Spitalului Sf. Spiridon. Prof. dr. Eugen Tarcoveanu va sustine teza alaturi de doctorii Nicolae Danila si Voichita Mogos. La 24 de ani de la catastrofa, Cernobalul este considerata cea mai exotica destinatie turistica din lume, potrivit unui clasament al revistei Forbes, desi orasul se afla in top patru al celor mai poluate din lume.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1607 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018304 (s)

loading...