News Flash:

Cersetorii au cistigat mai mult decit tonetarii

17 Octombrie 1999
828 Vizualizari | 0 Comentarii
•Gardienii publicii au fost cu ochii mai mult pe Iliescu, decit pe puzderia de milogi

Sarbatorile Iasului au adunat in afara de credinciosi si o gramada de lume venita cu scopul de a se imbogati rapid. Dintre acestia, cei mai numerosi in acest an au fost cersetorii care si-au expus pe Bulevardul Stefan cel Mare si Sfint, miini si picioare injumatatite, operatii care de care mai urite, in ritmul unor melodii tinguitoare. In rindul acestora s-au putut deosebi mai multe categorii, dupa modul cum au dobindit handicapul, sau dupa mediul din care provin. Cei mai putini au fost cei care erau schiloditi pe viata de vreun accident, ceea ce i-a adus in ipostaza de a cere de pomana. A doua categorie, si cea mai numeroasa, a fost cea a cersetorilor "profesionisti", care au ajuns in aceasta situatie inca din copilarie, cind unul din parinti sau chiar "ocrotitorul" a binevoit sa le taie vreun deget, sa-i arda cu tigara, sau sa le provoace malformatii demne de toata mila. Aceasta categorie s-a dovedit si cea mai buna cunoscatoare a pietii, expunind-si uritenia trupeasca in modul cel mai josnic dar aducator de profituri extraordinare, ceea ce a dovedit o organizare surprinzatoare. Pe linga categoriile enumerate mai devreme, actionau si simulantii, care tipau mai tare ca ologii si care cu greu reuseau sa insele vreun suflet milos. De altfel, cersetorii au mers la concurenta cu tonetarii si cu hotii de buzunare la capitolul "Profit-Sarbatorile Iasului". In acest an, gardienii publici in sarcina carora cade supravegherea si luarea masurilor impotriva cersetorilor, au fost mai toleranti, fiind preocupati sa dea bine in poza alaturi de presedintele PDSR. Ion Iliescu, caruia i-au asigurat protectia de la Mitropolie, pina la Hotel Moldova.

Despre hoti, numai de bine

Puzderia de suti si pustani pusi la " produs" de mai marii hotilor de buzunare nu prea s-a facut simtita in zilele de 13 si 14 octombrie. Ori prestatia a fost excelenta si nu i-a simtit nimeni, ori n-au fost descoperiti. Fata de alti ani, doua trei cazuri de hoti de buzunare depistate de politisti, par totusi prea putine. Este posibil ca in ultimul timp, baietii care baga mina prin buzunare sa se fi convertit, sau poate sarbatoarea crestineasca i-a impiedicat sa ia ce nu-i al lor. In orice caz in statia de tramvai din Piata Unirii cete formate constant din 6-7 indivizi urmareau cu ochii cit cepele, buzunarele umflate ale taranilor veniti la Sfinta Parascheva. Alte roiuri de "baieti buni" au misunat in permanenta prin curtea Mitropoliei, unde era aglomeratia mai mare.
Iulian CAZACU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1326 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018840 (s)

loading...