News Flash:

CET Iasi ar putea refuza carbunele livrat

25 August 2004
1199 Vizualizari | 0 Comentarii
•Daca huila adusa la Iasi nu corespunde standardului calitativ stipulat in contract CET Iasi nu va plati furnizorului nici un ban

Ieri, au fost depozitate in depozitul Socola primele 380 de tone de carbune, din totalul de 150 de mii, care va fi consumat de SC CET CET Iasi SA, pentru a asigura necesarul termic al municipiului Iasi in aceasta iarna. In perioada urmatoare, adica pana la sfarsitul acestei saptamani, carbunele care a ajuns deja la Socola va fi transportat in depozitul CET 2 Antestatie. Aici, combustibilul solid va fi supus unor analize pentru a verifica daca, din punct de vedere calitativ, corespunde cu normele prevazute in contract. Puterea calorica a carburantului ar trebui sa fie de 5 - 6.000 kilocalorii pe tona. In caz ca aceste conditii de calitate nu sunt indeplinite, transporturile de carbune care deja au fost aduse la Iasi, vor fi refuzate la plata si vor fi trimise inapoi furnizorului. Tot ieri, Neculai Parasca, purtatorul de cuvant al SC CET SA, a declarat ca mai sunt pe drum inca in jur de doua mii de tone de huila, care vor fi aduse din Rusia. Reamintim ca licitatia pentru stabilirea furnizorilor de combustibil solid a fost castigata de doua firme din Cipru, care au reprezentante in Romania, si anume Constant Oil Ltd care va furniza 100 de mii de tone si Petlon Enterprises Ltd cu restul de 50 de mii de tone. Pretul stabilit pentru tona de huila, in timpul negocierilor dintre SC CET Iasi SA si cele doua firme cipriote, este de 79,5 dolari americani, pret ce include taxele vamale plus cheltuielile de transport. In total, SC CET Iasi SA va plati aproape 12 milioane dolari americani pentru combustibilul pe care iesenii il vor folosi in aceasta iarna pentru incalzirea apartamenelor. "Din carbunele achizitionat anul trecut si care nu a corespuns conditiilor calitative, mentionate in contract, mai exista in depozitul CET in jur de 30 mii tone. Pentru faptul ca pastram in depozit huila, furnizorul plateste o chirie lunara de cateva zeci de mii lei pentru fiecare metru patrat ocupat. In ultimele doua luni furnizorul de anul trecut a luat inapoi circa trei mii de tone de huila", a declarat directorul Dorin Ivana.
Dan MARTUNEAC
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1307 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016714 (s)

loading...